Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atacăm Europa cu cinci echipe!

Publicat in Jurnalul, joi 18 august 2011 ·

Fotbalul românesc se află în faţa unei noi încercări, nu mai puţin de cinci formaţii sperând să se califice în grupele fostei cupe UEFA. Dacă Steaua, Dinamo şi Rapid sunt totuşi nişte obişnuite ale acestei faze, FC Vaslui şi Gaz Metan Mediaş forţează în premieră accesul în toamna europeană, surpriza cea mai mare venind din par­tea ardelenilor, care au eliminat-o înainte de play-off pe puternica for­maţie germană Mainz.

STEAUA – ŢSKA SOFIA. Vechi cunoştinţe, cele două echipe se vor întâlni la Cluj, pe stadionul CFR-ului, ca urmare a conflictului existent între clubul bucureştean şi conducerea MApN pe seama stadionului din Ghencea. Deşi presa de la sud de Dunăre a sugerat posibilitatea unei înţelegeri între cele două grupări cu scopul unor consistente câştiguri din pariuri, casele de specialitate nu au luat până acum în serios zvonurile, iar cotele o dau pe Steaua drept favorită certă diseară. „O necalificare ar fi o contraperformanţă nemaiîntâlnită de opt ani. Nu vrem să fim părtaşi la aşa ceva. Deşi am peste 70 de me­ciuri în cupele europene, totuşi sunt emoţii şi la acest meci. ŢSKA are jucători foarte buni. E foarte greu ca noi să tranşăm calificarea încă din meciul tur”, a spus ieri managerul general Mihai Stoica. Până ieri la prânz se vânduseră peste 13.000 din cele 20.000 de bilete puse în vânzare.

VORSKLA – DINAMO. Ajunsă ieri în Ucraina, Dinamo şi-a propus să-şi asigure calificarea din primul meci. „Va fi un meci greu, cu o echipă puternică, cu jucători masivi. Suntem pregătiţi ca la Poltava să scoatem un rezultat pozitiv. Sper ca mâine seară să demonstrăm că suntem o echipă care merită să se găsească în Liga Europa. Dinamo nu joacă niciodată la meci egal”, a spus ieri Liviu Ciobotariu. „Alb-roşii” nu vor putea conta pe Cristian Pulhac, rămas acasă din cauza unei accidentări, dar speră să-l recupereze pe Marius Alexe până la ora partidei.

S

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANAF atrage atenţia cu privire la o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum o ora
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia privind o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei, de pe o adresă de mail şi îi îndeamnă pe contribuabilii vizaţi de aceste mesaje false - persoane juridice - să nu d

Avertizare meteo: Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în jumătate de ţară

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta este valabilă vineri în aproximativ jumătate de ţară. Specialiştii spun că urmează reprize cu averse, vijelii şi grindin

EURO 2024, GHID COMPLET. Tot ce trebuie să știi despre Campionatul European din Germania

HotNews acum 54 minute
Euro 2024 este cea de-a 17-a ediție a turneului final organizat de UEFA. Se va desfășura între 14 iunie și 14 iulie în Germania. Pentru a treia ediție la rând, turneul final va avea la start 24 de formații. UEFA Euro 2024Foto: Frank Hoermann/SVEN SI

Grindeanu: PSD nu își permite să nu aibă candidat la prezidențiale. Ciolacu e favorit

Wall-Street.ro acum o ora
Discuțiile privind candidații la alegerile prezidențiale din partea partidelor de la guvernare se înmulțesc, iar semnalele venite din partea mai multor lideri PSD dau de înțeles că Mircea Geoană nu e o opțiune pe care partidul condus de Marcel Ciola

Judecătoria Mangalia a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a lui Vlad Pascu, din ucidere din culpă în omor calificat

Ziua Constanta acum 44 minute
Judecătoria Mangalia a respins vineri, 14 iunie 2024, cererea de schimbare a încadrării juridice a lui Vlad Pascu, din ucidere din culpă în omor calificat. Potrivit portalului instanțelor de judecată, instanța a fixat noul termen de judecată pe data

Paul Stănescu, despre scenariul PSD de susținere al lui Mircea Geoană la prezidențiale: „Vom avea candidat un membru al PSD”

HotNews acum o ora
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat vineri, înaintea ședinței conducerii partidului de la Sâmbăta de Sus, că va exista un candidat la prezidențiale, dar din partid, excluzând varianta de susținere a lui Mircea Geoană, conform News.r

Reguli mai stricte la obţinerea cetăţeniei Republicii Moldova pentru a exclude riscurile la adresa securităţii statului

Mediafax acum o ora
Persoanele străine vor obţine mai greu cetăţenia Republicii Moldova. În legislaţie au fost incluse reguli mai stricte, care vor face procedura de recunoaştere a cetăţeniei mai sigură. Modificările au fost operate pentru a exclude vulnerabilităţile ş

Gabriela Firea: Ciolacu este persoana cea mai potrivită să candideze la prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea a declarat vineri că preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, trebuie să candideze la alegerile prezidenţiale din toamnă. Cu siguranţă este persoana cea mai potrivită să candideze, a spus Firea.

Ironii la adresa PNL de la PSD: tricou cu un fluture care zboară şi mesajul Make Suceava Great Again

Mediafax acum o ora
Social democraţii au fost ironici cu partenerii de coaliţie de la PNL. Ei au prezentat un tricou pe care erau inscripţionate un fluture care zboară şi mesajul Make Suceava Great Again. Ironia face referire la liderul PNL Gheorghe Flutur care a pierd

Fotoreportaj: vară constructivă pentru AKTOR pe A0 București Sud Lot 3

Capital acum 15 minute
Constructorul grec AKTOR ține ritmul crescut al lucrărilor pentru tronsonul de autostradă din sudul Bucureștiului A0 L3, fiind aproape de pragul de 70% stadiu fizic de execuție a proiectului.

Vremea

București
acum

22°
vin.

17°/24°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

21°
vin.

18°/22°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

18°/29°