Domnul Vasile Gh. Ion a avut o revelaţie economică. Din ce mi-a povestit el aducea e drept a relevaţie, dar s-ar putea să fi fost chiar o revelaţie, o viziune sau mai mult o revoluţie. Meseria care i-a produs revelaţia lui Vasile Gh. Ion a fost aceea de necalificat. Statul a procedat just când i-a dat lui Vasile Gh. Ion o pensie foate mică, fiindcă l-a menajat. Dumnealui nu prea ştie să socotească. Când cresc preţurile la ouă şi doamna Vasile îl trimite în piaţă să cumpere, să spunem şapte, domnul Vasile trebuie să înmulţească în gând şapte cu şaizeci şi cinci de bani. Cinstit vorbind, nici toţi cei cu două facultăţi umaniste şi cu doctoratul în filozofie nu-s în stare să facă asta.
Logic ar fi ca, la numărul tot mai mare de vârstnici cu pensii de necalificaţi, aceasta să fie calculată în ouă medii. Eu unul bănuiesc de ce guvernul n-o face. Tot pentru protecţie socială. Dacă e calculată în ouă mari, pensia mică pare şi mai mică, iar dacă e calculată în ouă mici, pare mai mare, însă îi înnebuneşte pe oameni de capete cu înmulţirea şi scăderea.
Într-o zi, Vasile Gh. Ion a avut, cum ziceam, o iluminaţie financiară. A plecat la piaţă cu cincizeci de lei şi pentru că toate erau numai de două feluri, scumpe şi foarte scumpe, a suferit un blocaj aritmetic. Cu coşul gol, şi-a dat seama la revenirea acasă că are tot cincizeci de lei în buzunar. Ceea ce, oricum ar fi întors situaţia, însemna un câştig. E simplu de înţeles: tot ce nu poate fi socotit la cheltuială trebuie socotit la câştig.
După ce a ieşit din blocajul aritmetic, a intrat tot atât de brusc în iluminaţie. A înmulţit cincizeci cu treizeci, adică banii de piaţă necheltuiţi cu numărul zilelor nemâncate într-o lună şi a obţinut un câştig sigur de cincisprezece milioane, în acelaşi timp brut şi net. Şi, ce-i mai important, neimpozabil. Plecând de
