Un plan Marshall pentru Grecia şi alte ţări din UM care au mari probleme de competitivitate ar implica resurse transferate de la instituţii europene pe o perioadă de timp nedefinită. Poate bugetul Uniunii să asigure aceste resurse? Zona euro nu a fost şi nu este o „arie monetară optimă”, şi criza actuală o dovedeşte. Într-o observaţie profetică din 1993, Paul Krugman spunea că specializarea după avantaje comparative în UE, urmând intregrării economice de adâncime, ar conduce la o „mezzogiornificare a Sudului”. Deci, un plan Marshall ar trebui să privească o arie mult mai largă din Uniune şi să fie împletit cu o reexa­minare a mecanismelor lăuntrice de funcţionare a Uniunii.

Există resurse şi voinţă/capacitate politică pentru o asemenea operaţiune? Dar nu numai mobilizarea de resurse este dificilă în condiţiile de acum, economice, sociale şi politice. Cine şi cum să pună în aplicare un asemenea plan este o altă mare problemă. SUA au avut forţa economică şi alonja diplomatică să ajute Europa după terminarea celui de-al doilea război mondial. Poate Germania să se an­gre­neze într-o asemenea operaţiune acum? UE nu are o instituţie speciali­zată în acest scop şi Strategia Europa 2020 nu este de mare ajutor în acest sens. Banca Europeană pentru Investiţii poate ajuta, prin finanţări, dar are mandat limitat.

UE are nevoie de o politică industrială proprie pentru a face faţă în competiţia globală. Întrucât ce realizează Germania, mai ales, nu este suficient pentru ansamblul UE. Este bine să amintim că fără o politică industrială la nivelul UE, Airbus nu ar fi existat şi exemple mai sunt. UE va avea de susţinut programe la frontierele cunoaşterii şi aplicaţiilor tehnologice tot mai mult având în vedere progresele unor ţări asiatice. Această provocare va pune presiune pe alocarea resurselor bugetului UE, chiar dacă ţări membre ale Uniunii vor reuşi să coordoneze