Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pensionarii iluștri ai comunismului au învățat să-și ceară drepturile în democrație

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 19 august 2011 ·

Un fost securist şi un colonel ziarist contestă pensiile recalculate şi se războiesc cu statul în încercarea de a-şi recăpăta veniturile de anul trecut.

Ilie Merce, colonel (r) de securitate şi fost deputat în Parlamentul României vreme de două mandate, a dat Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti în judecată deoarece i-a fost micşorată renta de parlamentar. Securistul, vopsit în politician sub sigla PRM, este nemulţumit că a primit un venit diminuat, recalculat în baza principiului contributivităţii, pentru perioada cât a fost demnitar al statului. Când a ieşit din sistem, prin decizia din martie 2009, i s-a calculat o pensie de parlamentar în valoare de 4.210 lei pentru şapte ani de muncă.

Supărarea lui Merce

După recalculare, Merce a rămas cu un venit de 740 de lei, sumă trecută ca venit pe luna septembrie 2010. Valoarea este temporară, având în vedere că o hotărâre a Înaltei Curţi a stabilit că aceste decizii de pensionare trebuie revizuite, la calculul final al pensiei adunându-se veniturile realizate pe parcursul întregii activităţi profesionale.

Apel la CEDO

Potrivit vechii legi, parlamentarii cu două mandate beneficiau de o pensie de 60% din venitul brut, realizat în ultima lună de activitate. Aceasta nu este singura sursă de finanţare a colonelului Merce. Potrivit ultimei declaraţii de avere din 2008, el încasa o pensie militară anuală de 31.454 de lei. Motivele invocate în faţa instanţei pentru a rămâne cu 4.210 de lei sunt dintre cele mai nobile: o hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi una a Instanţei Supreme, în care se arată că drepturile câştigate în materie de pensii nu pot fi înlăturate printr-o lege ulterioară. În schimb, "deciziile Curţii Constituţionale rămân pur politice, neavând nicio legătură cu fundamentarea juridică astfel cum a fost dată de ÎCCJ, CSM şi normele dreptului comunitar".

Fost secu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 6 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 5 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 5 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 3 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 5 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 10 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 5 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 5 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 4 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 6 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°