Marian Prodan, în vârstă de 35 de ani, din localitatea constănţeană Tuzla, ucis în accidentul rutier din dimineaţa zilei de 16 august nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, la momentul producerii tragediei. Cel puţin asta au stabilit medicii Serviciului Judeţean de Medicină Legală Constanţa, care, împreună cu poliţiştii rutieri, continuă cercetările în acest caz.
După cum arătam şi în ediţiile trecute, în dimineaţa zilei de marţi, un angajat al Direcţiei Operaţiuni Speciale Constanţa l-a lovit pe Marian Prodan, în timp ce acesta din urmă încerca să-şi repare maşina, pe partea carosabilă. Pe numele lucrătorului de la Operaţiuni Speciale, poliţiştii de la Rutieră au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Oamenii legii spun că şi Marian Prodan ar avea partea lui de vină în ceea ce priveşte producerea accidentului.