„Conan Barbarul“, „Planeta maimuţelor“ şi „Ştrumfii“ sunt trei dintre titlurile de succes pe care au mizat producătorii de film. O poveste care a prins la public odată este spusă, cu altă distribuţie, încă o dată. Urmează noi versiuni la „Total Recall“, „Dracula“ sau „Dirty Dancing“.
Un nou film cu personajul făcut celebru de Arnold Schwarzenegger în 1982, Conan Barbarul, a avut recent premiera. Noua variantă s-a bucurat de un „up date" corespunzător anului 2011: varianta 3D. Primul „Conan" are încă mulţi fani datorită starului (mult mai tânăr atunci) Arnold Schwarzenegger, dotat cu un fizic mult mai convingător decât actorul Jason Momoa (noul Conan).
Când a fost creat primul film „Planeta maimuţelor" (în 1968, cu Charlton Heston în rolul principal, regia Franklin J. Schaffer), impactul asupra publicului a fost uriaş datorită poveştii, dar şi potenţialului SF puţin speculat în peliculele epocii. Tim Burton a reluat, în 2001, povestea, dar filmul său a fost denumit de critici „dezastruos". Noua versiune, „Planeta maimuţelor: Invazia", producţie a regizorului Rupert Wyatt (cu James Franco, Freida Pinto şi John Lithgow) are toate şansele să devină o franciză de succes.
Meritul revine întregii echipe, dar în mod special lui Andy Serkis, actorul britanic care interpretează rolul Caesar, liderul maimuţelor, într-o manieră în care umanizează personajul. Vineri, 26 august, va avea loc premiera „Ştrumfii", un remake despre animăluţele albastre create în anii '60 de Peyo, un creator belgian de benzi desenate.
Popularul serial de desene animate cu ştrumfi (realizat de Hanna şi Barbera) a fost difuzat şi în România, copiii şi adulţii fiind fascinaţi de aventurile personajelor Marele Ştrumf, Ştrumfiţa, Bebe Ştrumf, vrăjitorul Gargamel sau motanul Azrael. „Cei trei muschetari" a fost ecranizat într-o nouă versiune (regia Paul S. Andreson, cu L