Adică o femeie extraordinară. Este vorba despre Dora D’Istria, numele de scriitoare al Elenei Ghica, nepoata domnitorului Grigore Ghica, care a domnit între 1828-1829 în Ţara Românească.
A scris în limba franceză:
1. „Istoria principilor Ghica”
2. „Poezia populară a peninsulei orientale”
3. „Albanezii din România”
4. „Viaţa monastică în România şi biserica ortodoxă”
5. „Chestiuni de polemică în contra războiului”
6. „Des femmes par un femme”
7. „Economie politică şi agricultură”
Am urmărit o parte din titluri pentru a se vedea ce variate erau cunoştinţele acestei femei europene.
Cenuşa ei doarme în Italia. Mulţi ani la rând a fost uitată de ţară şi uitată e şi astăzi. Era plină de calităţi: „Era cea mai frumoasă femeie a timpului, din câte s-a văzut în societatea bucureşteană”, scrie Cezar Bolliac. Dora D’Istria avea şi o voce splendidă, „o voce de înger deşteptător”. În Italia a studiat muzica, profesor fiindu-i Ronconi. A fost compozitoare, a scris muzică. Dar ce n-a făcut!
O interesau Balcanii, istoria lor, popoarele de aici, cu orientalismul lor.
1. „Sărbătorile române”
2. „Orientalii la Paris”
3. „Schiţe albaneze”
4. „Scene din viaţa sârbească”
A fost membră a Academiilor Franţei, Germaniei, Italiei, Americi, Greciei şi Turciei Europene.
În 1873 s-a început editarea operei ei literare în limba română. Dar din 10 volume au apărut doar trei. Păcat! Pentru că popoarele Orientului european erau foarte puţin cunoscute, dacă nu deloc, sau ce e şi mai rău erau cunoscute fals, penibil, pe jumătate.
Se scria despre români în presa franceză: „Sunt nenumăraţi, sunt necunoscuţi, lipsiţi de sacru, căci n-au un poet mare pentru a le buciuma în patru părţi din lume vitejiile şi nenorocirile lor”.
Dora D’Istria era animată de această idee „să ne facem cunoscuţi”. De aceea a
