Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O autostrada din Bulgaria va fi dotata cu tunele speciale pentru broaste testoase

Publicat in HotNews, duminică 21 august 2011 ·

Tronsonul numarul 4 al autostrazii Struma, care va lega capitala bulgara Sofia de punctul de trecere a frontierei Kulata, la granita cu Grecia, va fi dotat cu tunele si alte "constructii" speciale pentru broaste testoase, a declarat ministrul bulgar al dezvoltarii regionale Rosen Plevneliev, citat de Agerpres.

Ministrul a spus ca acest tronson este specific prin faptul ca trece printr-o zona importanta din punctul de vedere a biodiversitatii si vor fi luate toate masurile pentru securitatea animalelor salbatice din zona.

Zona este populata de doua specii de broaste testoase protejate de lege si vor fi construite tunele speciale prin care acestea vor putea trece sub autostrada, precum si ziduri din beton care vor preveni aparitia lor pe carosabil.

Vor fi amenajate si locuri speciale unde aceste animale sa-si depuna ouale. In zona sunt si alte alte animale protejate, precum serpi, pasari, broaste, soparle si altele, a spus Plevneliev si a precizat ca exista o lista lunga de masuri care vor fi luate in timpul constructiei autostrazii pentru protejarea acestora.

15 companii au depus oferte pentru constructia tronsonului 4 al autostrazii, care trebuie sa inceapa in luna noiembrie 2011 si sa termine pana la sfarsitul anului 2013, cand trebuie sa fie finalizata si constructia tronsonului 1.

Se asteapta ca intreaga autostrada sa fie finalizata in urmatoarea perioada de planificare a UE, intre 2014 si 2020. Valoarea totala a autostrazii se asteapta sa ajunga la circa 1,1 miliarde de euro, a declarat ministrul Rosen Plevneliev. Finantarea este asigurata din programul operational Transport si, partial, din bugetul de stat. Tronsonul numarul 4 al autostrazii Struma, care va lega capitala bulgara Sofia de punctul de trecere a frontierei Kulata, la granita cu Grecia, va fi dotat cu tunele si alte "constructii" speciale pentr

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un român a murit și alți doi au fost răniți într-un atac în Congo

Ziua Constanta acum 42 minute
Un român ar fi murit în Congo, iar alți doi ar fi fost răniți, în urma unui atac al forțelor rebele. Românii erau angajați de contractori să participe la forțele de pază ale Republicii Democratice Congo și au fost vizați de un atac efectuat de forțe

O femeie din SUA a stat 43 de ani în închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o. Cine a fost, de fapt, ucigașul

Ziare.com acum 36 minute
O femeie din Missouri, SUA, care a fost închisă mai mult de 40 de ani pentru crimă, a fost declarată nevinovată după ce un judecător a găsit dovezi clare că ea nu este vinovată de crima respectivă, relatează The Guardian. Sandra „Sandy” Hemme, în vâ

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti/ Candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la diferenţă de două voturi

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai

Biroul Electoral Central respinge cererea de anulare a alegerilor din Sectorul 1

Wall-Street.ro acum 51 minute
Cererea Alianței Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei, de a anula alegerile în Circumscripția Electorală Sector 1, a fost respinsă de către Biroul Electoral Central. Nu este singura decizie de acest fel luată de instituție în ultimel

Salvamont: Număr îngrijorător de mare de evenimente montane, în ultimele 24 de ore/ S-au primit 25 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă/ Au fost salvate 31 de persoane

News.ro acum o ora
Salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină la ”un număr îngrijorător de mare de evenimente montane”, în ultimele 24 de ore, fiind înregistrate 25 de apeluri prin care se cerea ajutor de urgenţă. Astfel, au fost salvate 31 de persoane, din care z

Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor

Mediafax acum 2 ore
Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor umanitar locuitorilor zonei. Aceasta este valabilă duminică, pe parcursul zilei. Camioanele cu ajutoare vor intra în Gaza printr-o trecere controlat

SUA au doborât radare Houthi care permiteau grupării să ţintească nave comerciale. Lovitură pentru rebelii susținuți de Iran

Ziare.com acum 2 ore
Comandamentul american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat că armata SUA a lansat cu succes atacuri, la sfârşitul acestei săptămâni, asupra radarelor Houthi care ajută gruparea sprijinită de Iran în atacurile constante asupra navelor din Ma

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 10 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Un pensionar a cumpărat fără să vrea cărți cu „secrete militare” ale Chinei. Cum a fost posibil acest lucru

Ziare.com acum o ora
Un pensionar din China, pasionat de istorie militară, a achiziționat 4 cărți de la o stație de reciclare din cartier, pe care a dat numai 1 dolar. Cercetându-le, bărbatul a descoperit că, de fapt, cărțile conțineau documente militare confidențiale.

Şase pelerini Hajj au murit din cauza căldurii la Mecca, unde temperaturile urcă spre 48 de grade Celsius

News.ro acum 4 ore
Şase oameni au murit din cauza căldurii în timpul pelerinajului Hajj spre Mecca, în contextul avertizărilor făcute de oficiali saudiţi conform cărora temperaturile ar putea ajunge, în timpul adunării anuale, la 48 de grade Celsius (118 grade Fahrenh

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/31°
lun.

20°/33°
mar.

21°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

23°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

25°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/34°