Preşedintele Ungariei a venit în această după-amiază la Cluj-Napoca, pentru a participa la un congres internaţional de hungarologie. Pal Schmitt va avea întâlniri cu lideri maghiari, atât din domeniul politic, cât şi din cel religios. Sursa: Mihai Șoica
Preşedintele Ungariei s-a întâlnit astăzi cu prefectul de Cluj, Florin Stamatian, iar una dintre temele abordate s-a referit la plăcuţa cu mesajul istoricului Nicolae Iorga, care a fost amplasată în apropierea grupului statuar al lui Matei Corvin.
Nicolae Iorga spunea despre Matei Corvin că este "biruitor în războaie, învins numai la Baia de propriu său neam, când încerca să învingă Moldova nebiruită". Gestul administraţiei locale de a monta această plăcuţă în zonă a stârnit reacţii dure din partea maghiarilor, care au solicitat demontarea ei.
Prefectul de Cluj, Florin Stamatian a precizat că i-a răspuns preşedintelui maghiar că mesajul istoricului Iorga se referea la faptul că cel mai mare rege al Ungariei avea şi sânge românesc.
"Plăcuţa este un element de discordie fals. Este vorba despre un personaj istoric care aparţine ambelor popoare. Plăcuţa lui Iorga nu jigneşte, ci doar subliniază această problemă", a spus prefectul Florin Stamatian.