Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dracula Fest a adus, la Arefu, amosferă medievală, tradiţii şi ciclism montan

Publicat in Adevarul, duminică 21 august 2011 ·

Cetatea Poenari a devenit neîncăpătoare pentru sutele de turişti veniţi să asculte muzică medievală şi să descopere metodele de pedeapsă a nelegiuiţilor din timpul voievodului Vlad Ţepeş. Iubitorii de sport şi natură au sărbătorit și ei la Dracula Bike

În perioada 19-21 august, la Arefu se desfășoară cea de-a treia ediţie a Dracula Fest, eveniment organizat în cadrul “Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului” - ediţia a V-a.practicate de voievodului Vlad Ţepeş. Cei care au urcat până în Cuibul vulturului alb au fost întâmpinaţi de la primele trepte cu merinde şi apă, aşa cum a fost întâmpinat şi Vlad Vodă de către fraţii arefeni.

La intrarea în cetate au fost prezentate obiectele de tortură din vremea voievodului Vlad Ţepeş, într-o atmosferă întregită de costumele de epocă şi muzică medievală. Ansamblul folcloric local „Munţişor” a încântat audienţa cu melodiile populare cântate la solzi de peşte. Spectacolul a continuat pe înserat cu un recital al actorului Florin Dumitru şi al trupei Pontice, jocul de flăcări al trupei Starfix încălzind atmosfera, concomitent cu aprinderea în vale, la poalele cetăţii, a celor şapte focuri care susţin legenda celor şapte fraţi arefeni răsplătiţi de voievod pentru ajutor.

Dracula Bike a adunat la start 56 de ciclişti

Sâmbătă, 20 august, a venit rândul iubitorilor de sport şi natură să sărbătorească, în cadrul concursului de ciclism montan Dracula Bike Fest.

Competiţia, parte a “Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului”, destinată promovării mişcării în aer liber şi a frumuseţii cadrului natural al judeţului Argeş, a reunit la start 56 de ciclişti, de toate vârstele.

Startul a fost dat la 3 km de barajul Vidraru, spre Cumpăna, din Valea Călugăriţa, traseul măsurând 18 km, cu o diferenţă de altitudine de circa 390 metri, de dificultate medie, integral pe drum forestier.

La finalul concursu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum 5 ore
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Biroul Electoral Central a respins cererea de anulare a alegerilor locale din Sectorul 1 formulată de Clotilde Armand / BEC spune că sesizările petentului nu sunt însoţite de probe în dovedirea unei fraudări

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central a respins, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor locale din Sectorul 1 formulată de către Clotilde Armand, în calitate de candidat la funcţia de primar de sector din partea Alianţei Dreapta Unită. BEC a argumentat

Robert Popa, transferat de la FCU Craiova de o echipă de tradiție din Superligă

Gazeta Sporturilor acum 46 minute
a anunțat oficial transferul lui Robert Popa (21 de ani), căpitanul României U20, de la , formația patronată de Adrian Mititelu care a retrogradat în Liga 2 de pe ultimul loc din Superligă. Popa a fost împrumutat de „Bătrâna Doamnă” pentru un sezon.

Ungaria, amendată cu 200 de milioane de euro pentru încălcarea normelor privind azilul

Mediafax acum 2 ore
De asemenea, Ungaria trebuie să plătească 1 milion de euro pe zi până când se conformează. Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis joi că Ungaria trebuie să plătească o sumă forfetară de 200 de milioane de euro (216 milioane de dolari) şi o penal

George Tuţă: numărarea voturilor la Sectorul 1 s-a terminat. Mulţumesc pentru onoarea de a fi ales primar

Mediafax acum 2 ore
„Am încheiat un proces electoral intens, care s-a derulat sub semnul corectitudinii şi al atenţiei pentru integritatea rezultatelor. După aproape 80 de ore de la închiderea urnelor, avem confirmate rezultatele anunţate de noi încă de luni dimineaţă,

Deficitul de cont curent al României a crescut cu 26% în primele patru luni din 2024, până la 6,5 miliarde euro. La cât a ajuns datoria externă

Gandul acum o ora
România a avut în primele patru luni din 2024 un deficit de cont curent de 6,5 miliarde euro, în creștere cu circa 1,5 miliarde euro fată de aceeași perioada din 2023, a anunțat, joi, Banca Națională a României. În același interval, datoria externă

Cod galben de viituri, până vineri, la prânz

News.ro acum 2 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind riscul producerii de viituri pe râuri din 13 bazine hidrografice, precum şi pe cele din Dobrogea, până vineri la prânz. Sunt vizate în special judeţele Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău şi Gal

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 6 ore
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Un nou cod galben de instabilitate atmosferică în Banat

Press Alert acum 4 ore
Meteorologii anunță pentru joi Cod galben de caniculă în București și 14 județe. În restul țării vor fi furtuni, până vineri dimineață. Un Cod galben emis joi vizează Muntenia, sudul Olteniei și în zona continentală a Dobrogei, unde se vor înregistr

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

29°
joi

20°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

24°
joi

14°/24°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°