Ne simţim adeseori sufocaţi de oraş. După ore petrecute în trafic într-un blocaj sau un job cu un şef stresant, după o serie de mici altercaţii urbane pe la vreo coadă la un ghişeu, ne întoarcem acasă cu un sentiment de prea-plin, dezamăgire, pur şi simplu epuizaţi de aventura vieţii de zi cu zi. Care sunt secretele unei vieţi mai bune ? Se poate trăi bine în oraşul românesc? Ce ne lipseşte?
Atmosferă urbană
Am fost întrebat la un moment dat daca noi arhitecţii nu ne “chinuim” mai mult sub imperiul observaţiilor personale mai atente şi înregistrarea diverselor detalii neplăcute ale oraşului în baza unei deformaţii profesionale. Nu am ştiut ce să răspund şi nu ştiu în continuare. Cu siguranţă că analizăm cu mai mare atenţie diverse aspecte, dar aşa cum remarcăm aspectele neplăcute cu mai mare intensitate – acelaşi fenomen este valabil în sens invers.
Cred mai curând că nimeni nu poate scăpa de interacţiunea cu spaţiul în care trăieşte, casă, stradă, piaţă, oraş şi inevitabil ceva din tot aceste mix defineşte individul şi comunitatea.
Antropologii susţin că această experienţă este una fundamentală, astfel ca societate putem trăi efectele nocive ale non-place-urilor (definite de Marc Auge) spaţii care în esenţă sunt dezgolite de experienţa interacţiunii umane veritabile – cu ar fi mall-ul – doar locuri de aglomerare ce răspund la cerinţele consumeriste ale vieţii moderne şi mai puţin la cerinţe de cultură şi viaţă comunitară. Fenomenul este uşor de observat la noi, mai ales prin contrastul intre invazia vizibilă a acestui tip de spaţiu şi lipsa apariţiei sau prezervării acelor locuri care să ofere sentimente de apartenenţă a locului.
Arhitecţii sunt de regulă mai preocupaţi de calitatea arhitecturală a obiectului şi de fascinaţia clădirilor iconice, moderne sau vechi, clădirile vedetă. Realitatea este că majoritatea edificiilor nu pică în a
