Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rebelii vor să scoată Libia din mâinile lui Muammar Gaddafi

Publicat in Jurnalul, luni 22 august 2011 ·

Foto: Filippo Monteforte / AFP/Mediafax Combatanţii libieni au lansat ieri bă­tălia finală pentru recuperarea ţă­­rii din mâinile preşedintelui Mu­a­mmar Gaddafi. Potrivit Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT), "Ope­raţiunea Sirena", declanşată sâm­bătă seară şi care vizează izola­rea lui Gaddafi în capitala libiană pentru a-l determina să "capituleze" sau să părăsească ţara, era ieri în pli­nă desfăşurare. "Operaţiunea se des­fă­şoară coordonat între CNT (Con­siliul Naţional de Tranziţie) şi com­batanţii rebeli din Tripoli şi din îm­prejurimi", preciza ieri purtătorul de cuvânt al opoziţiei libiene, Ah­med Jibril, citat de AFP, adăugând că "ar putea dura câteva zile până când Gaddafi va fi asediat".

Dar "Colonelul" ar putea fi re­ne­gat chiar şi de "confraţii" lui de trib. Ca­nalul de televiziune Al-Jazeera in­forma ieri că fostul premier li­bian care a fugit în Italia, Abdessalem Jalloud, care ar fi căzut în dizgraţia re­­gimului de la Tripoli încă din anii ’90, ar fi cerut tribului "onorabil" din care face parte Gaddafi să îl re­ne­ge pe liderul libian, care se agaţă cu orice preţ de putere. "Sunteţi un trib onorabil (...) Trebuie să vă păs­traţi istoria şi onoarea (...) Renegaţi-l pe acest tiran, deoarece el va pleca, iar voi veţi suporta moştenirea lui", a declarat Jalloud. "Laţul s-a strâns în jurul său. Dacă se află la Tripoli, îi va fi greu să plece, pentru că toate dru­murile sunt controlate de revo­lu­ţi­o­nari", a mai spus el, afirmând că Gaddafi este un personaj "cu tem­pe­rament schimbător şi bolnav".

La rândul său, regimul libian anunţă că "Tripoli este apărat în con­tinuare de mii de soldaţi profesi­o­n­işti şi voluntari (...) Aceşti oameni nu sunt numai patrioţi, au şi familii şi case pe care vor să le apere şi în­ţe­leg că, dacă rebelii intră (în oraş), va fi sânge peste tot", a afirmat Mous­sa Ibrahim. Iar Seif al-Islam, unul dintre

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, despre alegerile prezidenţiale: Pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie

Mediafax acum o ora
Alegerile prezidenţiale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie, iar dacă se vrea altceva, trebuie schimbată legislaţia şi cred că e prea târziu, spune preşedintele Klaus Iohannis. El cere român

Putin și Kim Jong Un au semnat un acord de parteneriat strategic la Phenian / Ce cadouri și-au oferit cei doi lideri de stat

Gandul acum 17 minute
Președintele rus Vladimir Putin și liderul nord-coreean Kim Jong Un au semnat miercuri un acord de parteneriat strategic în capitala Coreei de Nord. Conținutul exact al documentului nu a fost dezvăluit publicului la acest moment. Anterior semnării,

Iohannis, despre viitorul instituţiilor europene: Există o distanţă prea mare între alegător şi Bruxelles

Mediafax acum o ora
Iohannis a definit Uniunea Europeană drept un proiect de mare succes şi „un proiect de mare viitor dacă gestionăm acest viitor corect, în linie cu aşteptările cetăţenilor europeni şi în aşa fel încât să contăm în ecuaţia mondială”. „Deci ce ar trebu

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Cu Ion Marin, fost jucător și antrenor în „Ștefan cel Mare” și jurnalistul Alexandru Brădescu

Gandul acum o ora
Miercuri, 19 iunie, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Invitații moderatorului Cătălin Mureșanu sunt Ion Marin, de cinci ori câșt

Preşedintele Klaus Iohannis „Voi prezenta în CSAT poziţia privind candidatura la şefia NATO”

Ziua Constanta acum 55 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că va prezenta joi, în cadrul CSAT, poziţia sa privind candidatura la şefia NATO şi apoi va anunţa şi public decizia luată pe acest subiect. Iohannis a fost întrebat dacă îşi va mai menţine candidatura la şefia

Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, trimis în judecată de DNA. El a obținut un nou mandat pe 9 iunie

Ziare.com acum 2 ore
DNA a anunţat miercuri, 19 iunie, că îl trimite în judecată pe președintele Consiliului Judeţean (CJ) Călăraşi, Vasile Iliuţă (PSD), pentru abuz în serviciu. Iliuţă a fost reales în funcţie, la alegerile din 9 iunie, cu aproape 50% dintre voturile e

Trei copii au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus VIDEO

Ziare.com acum 49 minute
Trei copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, sunt cercetaţi de poliţiştii din Neamţ, după ce au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ au anun

ANM Cod galben de caniculă în regiunea Dobrogea!

Ziua Constanta acum 42 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de caniculă valabil pentru regiunea Dobrogea și alte zone. Intervalul de valabilitate este începând de astăzi, 19 iunie, până mâine, 20 iunie 2024. Fenomenele vizate sunt val de c

Polițiștii în alertă! O fată de 12 ani a plecat de la o şcoală din Bucureşti către locuința din Bragadiru și nu a mai ajuns

Ziua Constanta acum 31 minute
Poliţiştii caută o minoră în vârstă de 12 ani, din Bragadiru, care, pe 18 iunie, a plecat de la o şcoală din Bucureşti către casă şi nu a mai ajuns. Potrivit unui comunicat al IPJ ILFOV, sesizarea a fost făcută pe 18 iunie, în jurul orei 21,12, de c

CFR anunță reducerea vitezei trenurilor din cauza caniculei

Press Alert acum 37 minute
< figure id="attachment_459544" style="width: 640px" class="wp-caption aligncenter"> Foto: Arhivă CFR reduce viteza trenurilor pe anumite segmente de cale ferată unde temperaturile la nivelul șinei depășesc 50 de grade Celsius. Măsura este luată pen

Vremea

București
acum

35°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

32°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
mie.

17°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

34°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°