Criza nu a fost evitabilă, dar ea putea fi prevăzută, iar efectele şi amploarea ei puteau fi anticipate, dacă ne uitam la modul în care este alcătuită structura socială şi economică a României. Explicaţia pentru recesiunea actuală şi pentru perioada grea pe care o traversăm de mai bine de doi ani de zile nu este doar "criza". Ea a contat, evident, dar la fel de mult au contat o serie de factori şi condiţii deja existente în România, condiţii care nu au avut nevoie decât de un implus pentru a exploda. De aceea, sunt o serie de învăţăminte care, dacă nu sunt însuşite de către toate guvernele şi dacă nu sunt adresate în mod direct, ne vor face la fel de vulnerabili data viitoare când un balon financiar va exploda. Lecţiile crizei şi recesiunii româneşti nu sunt facultative.

Lecţia 1: Modelul românesc de guvernanţă este rudimentar şi depăşit. Modul în care este abordată o criză, nu neapărat una financiară sau economică, soluţiile adoptate şi efectele pe termen scurt, mediu şi lung ale acestora, depind esenţial de calitatea, competenţa şi obiectivele politice ale managerilor crizei. În România, guvernanţii au eşuat lamentabil în a anticipa această criză. Nu acesta a fost însă cel mai grav lucru. Cel mai grav a fost faptul că nu au avut un set clar de priorităţi (ce facem?), apoi că nu au avut un set clar de instrumente (cu ce facem?) şi apoi că nu au avut un set clar de proceduri (cum facem?). Modul în care Guvernul s-a comportat în faţa crizei a semănat cu situaţia în care casa a luat foc, iar pompierii trag fiecare de câte un capăt al furtunului. Neştiinţa sau lipsa de experienţă nu constituie scuze, ci factori agravanţi. Aportul de competenţă externă - FMI, BM, UE - nu compensează lipsa de competenţă internă şi, mai ales, inadecvarea obiectivelor politice ale managerilor naţionali ai crizei la soluţiile ieşirii din criză. Managerii externi nu au fost aleşi de