Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asistent manager, mai mult decât o secretară

Publicat in Romania Libera, luni 22 august 2011 · · ·

Clasificarea Ocupaţiilor face distincţie între cele două meserii, atât prin acordarea unui alt cod, dar şi a altei definiţii. Prin urmare, secretarele reprezintă grupa de bază având codul 4120, desprins din grupa majoră a funcţionarilor administrativi.

Mai mult, conform noii Clasificări a Ocupaţiilor, „secretarii utilizează maşini de scris, calculatoare sau alte echipamente de procesare a textelor pentru transcrierea corespondenţei şi a altor documente, verifică documentele elaborate de alte categorii de personal, administrează corespondenţa emisă şi primită, întocmesc agenda întâlnirilor de lucru şi a şedinţelor şi efectuează diferite alte sarcini administrative".

Pe de altă parte, tot din clasificarea meseriilor putem descoperi descrierea ocupaţiei ierarhic superioară celei de secretară, respectiv cea de asistent manager. Aceasta face parte din grupa de bază 3343, desprinsă din grupa majoră 3 a tehnicienilor şi alţi specialişti din domeniul tehnic. Grupa de bază este definită astfel: „secretarii executivi în domeniul administrativ îndeplinesc sarcini de coordonare şi organizare în sprijinul managerilor şi specialiştilor şi/sau pregătesc corespondenţa, rapoartele şi procesele-verbale şi alte documente de specialitate".

Prin urmare, aşa cum se arată şi într-o analiză pe site-ul Asociaţiei Asistentelor şi Secretarelor Profesioniste din România (AASPR), „locul unui asistent manager se regăseşte la nivelul structurilor ierarhice superioare ale companiei, ca prim-subaltern şi în acelaşi timp colaborator apropiat al directorului general sau de departament".

De asemenea, AASPR subliniază faptul că „asistent managerul nu poate da dispoziţii nimănui, fără a fi delegat în acest sens de către director, în afara cazului în care are, la rândul său, subalterni. Însă sunt nenumărate cazurile în care, prin delegarea responsabilităţilor, asistentului i se su

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 2 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 4 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 4 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 7 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 9 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Biroul Electoral Central respinge cererea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Sectorul 2

G4Media acum 2 ore
Biroul Electoral Central a respins, marţi, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală nr. 2 – Sector 2 Bucureşti, pentru alegerea primarului, formulată de către Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei, tran

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 7 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Rezultate finale pentru Europarlamentare2024: PSD PNL – 48,55%, AUR – 14,93%, ADU – 8,71%

G4Media acum 4 ore
Alianţa electorală PSD PNL a obţinut 48,55% din voturi la alegerile europarlamentare (19 mandate de eurodeputat), Alianţa AUR – 14,93% (şase mandate), Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei – 8,71% (trei mandate), potrivit rezultatelor fina

Vremea

București
acum

24°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

22°
mie.

20°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/25°
joi

20°/27°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

20°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°