Guvernul roman ar fi putut incheia un contract mai avantajos in cazul investitiei derulata de Rosia Montana Gold Corporation /RMGC/, dar in continuare este loc de mai bine, a declarat, marti, intr-o conferinta de presa, Laszlo Borbely, ministrul Mediului si Padurilor. 'Renegocierea contractului privind exploatarea de la Rosia Montana nu e treaba mea, ca ministru al Mediului. Daca ma intrebati nefiind ministru, va pot spune ca nu cunosc prevederile contractului. Stiu, insa, ca statul are un procent de 19% in aceasta afacere si o anumita redeventa. Cei care au discutat si au incheiat contractul pot discuta mai in detaliu. Parerea mea este ca e loc de mai bine. Asta inseamna ca statul roman ar fi putut incheia un contract mai avantajos', a afirmat Borbely.
Pe de alta parte, intrebat in ce a constat discutia avuta zilele trecute cu presedintele Traian Basescu, seful MMP a mentionat ca a fost vorba despre un dialog telefonic in care i-a expus sefului statului detaliile pe care le-a facut publice in ultimele sale declaratii.
'Cu domnul presedinte am avut o discutie telefonica in care i-am dat aceleasi date pe care vi le-am prezentat si dvs. /jurnalistilor, n.r./ astazi', a precizat ministrul Mediului.
La inceputul lunii august, Laszlo Borbely a declarat ca Ungaria nu este de acord cu folosirea cianurii la Rosia Montana, dar ca evaluarea proiectului nu se opreste
Saptamana trecuta, presedintele Traian Basescu a afirmat ca Romania are nevoie de proiectul Rosia Montana, cu conditia renegocierii conditiilor de partajare a beneficiilor din operarea zacamintelor de aur si argint din zona.
"Cred ca proiectul Rosia Montana trebuie facut. Romania are nevoie de el, cu conditia sa fie renegociate conditiile de partajare a beneficiilor din operarea zacamintelor de aur si argint de la Rosia Montana. Ma uitam la pretul aurului