Adidas a deschis recent un magazin în centrul vechi al Capitalei, fiind astfel primul retailer care intră în această zonă, dominată de cafenele, baruri şi restaurante.
Investiţia totală a fost de 720.000 de euro, dintre care 420.000 de euro au fost folosiţi pentru consolidarea clădirii din Strada Lipscani şi 300.000 de euro au fost utilizaţi pentru construirea propriu-zisă a magazinului. Investiţia efectivă a fost făcută de către Global Eye Investment, operatorul magazinului Adidas, prin intermediul Sport Couture.
"Am început să ne interesăm de Centrul Vechi al Bucureştiului încă de acum trei ani. În majoritatea capitalelor europene zonele pietonale au devenit în timp destinaţii importante pentru shopping şi divertisment, nu există niciun motiv pentru care centrul istoric al Bucureştiului să fie diferit", a declarat pentru gândulDimitris Karakassis,directorul general Adidas România.
VEZI AICI CUM ARATĂ FAŢADA CLĂDIRII ÎN CARE E SITUAT MAGAZINUL
Reprezentanţii Adidas susţin că investiţia pe care au făcut-o este una profitabilă şi că alţi retaileri le vor urma exemplul şi vor deschide, la rândul lor, magazine în zona Centrului Vechi.
Magazinul Adidas de pe Strada Lipscani este structurat pe două nivele plus parter, primul etaj fiind dedicat exclusiv fotbalului.
Prezenţa pe piaţa din România
După ce recent a deschis un magazin în complexul comercial Sun Plaza, iar spaţiul din cadrul Unirea Shopping Center este în proces de renovare şi extindere, reprezentanţii retailerului spun că extinderea pe piaţa din România va continua şi anul viitor. În prezent, în Bucureşti, Adidas are 11 magazine şi patru outlet-uri.
Retaileri interesaţi de Centrul Vechi
Adidas nu este singurul retailer care s-a arătat interesat de deschiderea unui magazin în zona Centrului Vechi al Bucureştiului. În urmă cu trei luni, pre