Consilierii locali vor vota, mâine, proiectul de hotărâre privind programul de întreţinere, reparare şi modernizare a tramei stradale a municipiului pentru anii 2012, 2013, 2014. Mugurel Voinescu, inginer-şef în cadrul SCIL Confort Urban, spune că, în programul amintit, vor fi incluse arterele care nu au fost vizate de asfaltările din anii anteriori. „Vom asfalta o jumătate din bd. IC Brătianu, pe care îl vom lega de Centura Constanţei, Podul de la Butelii, care necesită reparaţii, zona Palazu Mare, după ce locuitorii vor fi racordaţi la reţelele de utilităţi şi vom reabilita străzile asfaltate în anii anteriori şi trotuarele", a menţionat Voinescu. Potrivit proiectului de hotărâre, valoarea estimativă a lucrărilor şi a proiectelor pentru cei trei ani de asfaltări este de 38.756.400 euro, exclusiv TVA. Consilierii locali vor vota, mâine, proiectul de hotărâre privind programul de întreţinere, reparare şi modernizare a tramei stradale a municipiului pentru anii 2012, 2013, 2014. Mugurel Voinescu, inginer-şef în cadrul SCIL Confort Urban, spune că, în programul amintit, vor fi incluse arterele care nu au fost vizate de asfaltările din anii anteriori. „Vom asfalta o jumătate din bd. IC Brătianu, pe care îl vom lega de Centura Constanţei, Podul de la Butelii, care necesită reparaţii, zona Palazu Mare, după ce locuitorii vor fi racordaţi la reţelele de utilităţi şi vom reabilita străzile asfaltate în anii anteriori şi trotuarele", a menţionat Voinescu. Potrivit proiectului de hotărâre, valoarea estimativă a lucrărilor şi a proiectelor pentru cei trei ani de asfaltări este de 38.756.400 euro, exclusiv TVA.