Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce trebuie să faci ca să trăieşti mai mult?

Publicat in Romania Libera, marți 23 august 2011 ·

Tot ce trebuie să faci pentru a-ţi prelungi speranţa de viaţă cu câţiva ani este să nu fumezi, să nu bei, să mănânci moderat şi să faci sport, spun cercetătorii americani de la "Centers for Disease Control and Prevention" -Centrele pentru controlul şi prevenirea bolilor.

Potrivit studiului realizat de oamenii de ştiinţă, persoanele de peste 17 ani care nu fumează, fac sport regulat, mănâncă echilibrat şi beau alcool cu moderaţie (femeile, cel mult un pahar şi bărbaţii, două pe zi) au un risc cu 63% mai mic să moară prematur faţă de semenii lor care trăiesc altfel, potrivit Agerpres.

La studiu au participat aproape 17.000 de persoane. Chiar şi alegerea uneia din etapele menţionate asigură o oarecare protecţie, însă cercetătorii precizează că cel mai bun mijloc de prelungire a speranţei de viaţă este combinarea celor patru.

În cadrul studiului, s-a demonstrat că femeile care au adoptat cele patru bune obiceiuri au ieşit ceva mai bine decât bărbaţii, riscul lor de deces scăzând cu 63%, în timp ce al bărbaţilor s-a redus cu 62%.

Rezultatele prezentului studiu le confirmă pe cele ale unei cercetări similare, publicate recent în revista American Journal of Clinical Nutrition, care arăta că regimul mediteranean, alături de practicarea regulată a mişcării fizice, o greutate rezonabilă şi lipsa fumatului pot prelungi speranţa de viaţă a unei femei cu 15 ani şi a unui bărbat, cu 8 ani şi jumătate.

Tot ce trebuie să faci pentru a-ţi prelungi speranţa de viaţă cu câţiva ani este să nu fumezi, să nu bei, să mănânci moderat şi să faci sport, spun cercetătorii americani de la "Centers for Disease Control and Prevention" -Centrele pentru controlul şi prevenirea bolilor.

Potrivit studiului realizat de oamenii de ştiinţă, persoanele de peste 17 ani care nu fumează, fac sport regulat, mănâncă echilibrat şi beau alcool cu moderaţie (femeile, cel mult u

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, despre alegerile prezidenţiale: Pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie

Mediafax acum o ora
Alegerile prezidenţiale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie, iar dacă se vrea altceva, trebuie schimbată legislaţia şi cred că e prea târziu, spune preşedintele Klaus Iohannis. El cere român

Putin și Kim Jong Un au semnat un acord de parteneriat strategic la Phenian / Ce cadouri și-au oferit cei doi lideri de stat

Gandul acum 6 minute
Președintele rus Vladimir Putin și liderul nord-coreean Kim Jong Un au semnat miercuri un acord de parteneriat strategic în capitala Coreei de Nord. Conținutul exact al documentului nu a fost dezvăluit publicului la acest moment. Anterior semnării,

Iohannis, despre viitorul instituţiilor europene: Există o distanţă prea mare între alegător şi Bruxelles

Mediafax acum o ora
Iohannis a definit Uniunea Europeană drept un proiect de mare succes şi „un proiect de mare viitor dacă gestionăm acest viitor corect, în linie cu aşteptările cetăţenilor europeni şi în aşa fel încât să contăm în ecuaţia mondială”. „Deci ce ar trebu

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Cu Ion Marin, fost jucător și antrenor în „Ștefan cel Mare” și jurnalistul Alexandru Brădescu

Gandul acum 53 minute
Miercuri, 19 iunie, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Invitații moderatorului Cătălin Mureșanu sunt Ion Marin, de cinci ori câșt

Preşedintele Klaus Iohannis „Voi prezenta în CSAT poziţia privind candidatura la şefia NATO”

Ziua Constanta acum 43 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că va prezenta joi, în cadrul CSAT, poziţia sa privind candidatura la şefia NATO şi apoi va anunţa şi public decizia luată pe acest subiect. Iohannis a fost întrebat dacă îşi va mai menţine candidatura la şefia

Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, trimis în judecată de DNA. El a obținut un nou mandat pe 9 iunie

Ziare.com acum 2 ore
DNA a anunţat miercuri, 19 iunie, că îl trimite în judecată pe președintele Consiliului Judeţean (CJ) Călăraşi, Vasile Iliuţă (PSD), pentru abuz în serviciu. Iliuţă a fost reales în funcţie, la alegerile din 9 iunie, cu aproape 50% dintre voturile e

Trei copii au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus VIDEO

Ziare.com acum 38 minute
Trei copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, sunt cercetaţi de poliţiştii din Neamţ, după ce au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ au anun

ANM Cod galben de caniculă în regiunea Dobrogea!

Ziua Constanta acum 31 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de caniculă valabil pentru regiunea Dobrogea și alte zone. Intervalul de valabilitate este începând de astăzi, 19 iunie, până mâine, 20 iunie 2024. Fenomenele vizate sunt val de c

Polițiștii în alertă! O fată de 12 ani a plecat de la o şcoală din Bucureşti către locuința din Bragadiru și nu a mai ajuns

Ziua Constanta acum 20 minute
Poliţiştii caută o minoră în vârstă de 12 ani, din Bragadiru, care, pe 18 iunie, a plecat de la o şcoală din Bucureşti către casă şi nu a mai ajuns. Potrivit unui comunicat al IPJ ILFOV, sesizarea a fost făcută pe 18 iunie, în jurul orei 21,12, de c

CFR anunță reducerea vitezei trenurilor din cauza caniculei

Press Alert acum 26 minute
< figure id="attachment_459544" style="width: 640px" class="wp-caption aligncenter"> Foto: Arhivă CFR reduce viteza trenurilor pe anumite segmente de cale ferată unde temperaturile la nivelul șinei depășesc 50 de grade Celsius. Măsura este luată pen

Vremea

București
acum

35°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

32°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
mie.

17°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

34°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°