Fostul internaţional a dezvăluit un episod şocant petrecut în ceea ce l-a descris drept meciul vieţii, cel cu Argentina (1-1), la Mondialul din 1990. Fost fotbalist de mare calibru, Iosif Rotariu n-a avut niciodată pretenţia să fie numit direct la o echipă de top din România, ca antrenor, deşi la Steaua, ca jucător, a reuşit performanţe extraordinare.

Modest, tehnicianul de 48 de ani ne-a mărturisit că încă deprinde tainele acestei meserii şi că Timişoara i se pare locul potrivit să facă asta. „E normal să dau o mână de ajutor aici, alături de Vali Velcea. Sunt ataşat de acest oraş. Practic, aici am crescut şi de-aici m-am lansat, îmi doresc să dau şi eu Banatului înapoi o parte din ceea ce-am primit eu", ne-a explicat Rotariu.

„Adevărul": Cum aţi început fotbalul?

Iosif Rotariu: Am făcut junioratul la Poli, echipă pentru care am şi debutat în prima ligă. Îmi amintesc că aveam 17 ani şi am pierdut 6-0 cu Universitatea Craiova. N-am fost atât de supărat. Faptul că am apucat să prind fotbalişti precum Dembrovschi sau Vişan a însemnat enorm pentru mine.

La Steaua aţi ajuns după o serie de peripeţii...

Păi, ca oricine, am fost luat în armată imediat ce am împlinit 18 ani. Au urmat trialuri, selecţii. La fiecare trei zile, făceau două echipe. Ajungeam la stadion cu bocancii de armată. După încheierea stagiului militar, ne-au repartizat prin ţară. Am ajuns la Delta Tulcea, apoi am revenit la Poli, am jucat un an în liga secundă, apoi în prima. Îmi amintesc că aveam nevoie de un egal cu FC Argeş, în ultima etapă, pentru a ne salva de la retrogradare. Am jucat cu infiltraţii, aveam o problemă la spate. Ne-au condus cu 1-0, am reuşit să egalez din lovitură liberă, dar pe final ne-au bătut cu 2-1. Am fost extrem de dezamăgit şi am decis să plec.

Cum a venit oferta din Ghencea?

M-a recomandat Liţă Dumitru, un om extraordinar. El