Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aur pentru mureşeni la Memorialul “Gaal Karoly”

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 23 august 2011 ·

În prima zi a Campionatelor Naţionale de patinaj viteză pe role, care se dispută în aceste zile pe pista din incinta ştrandului 1 Mai din Târgu-Mureş, Daniela Oltean a confirmat evoluţia de la Memorialul “Gaal Karoly”. Sportiva clubului Sportiv Mureşul, cu dublă legitimare Viitorul Cluj s-a impus în probele senioarelor de 500 şi 1500 de metri, devansându-le pe sibiencele Teodora Vasilaş şi Cristina Andrei.

În aceleaşi probe rezervate băieţilor, multiplul campion Duka Szilard a reuşit să se impună în proba mai rapidă, dar a pierdut-o pe cea de 1500 de metri. În cursa cea mai disputată, după cele şase tururi parcurse împreună cu Marius Paraschivoiu, de la Corona Braşov, învingătorul a fost decis pe ultimii metri. Braşoveanul a trecut primul linia de sosire la numai şase zecimi de secundă în faţa elevului antrenorului Gaal Karoly junior. Surpiza celor doi a venit în cursa următoare, în care timpii ambilor au fost depăşiţi de prahoveanul Valentin Anghel, de la CSM Prahova Ploieşti.

Astfel, după primele patru probe ale seniorilor, patinatorii CS Mureşul au reuşit trei locuri I şi un loc III.

Miercuri se dispută probele de 1000 şi 3000 metri, unde mureşenii pot completa salba de medalii.

Tânăra generaţie vine din urmă

La categoriile juniori şi copii, mureşenii au reuşit alte trei titluri. Papp Andras a câştigat ambele probe la juniori III, iar Corina Lupei, la Copii III una din cele două probe de 250 metri, în a doua clasându-se a doua. La Copii II, Molnar Anna, după ce s-a impus la Memorial, a ocupat locul II în ambele curse din cadrul Naţionalelor. Au fost aproape de podium şi mureşencele Nadina Niciu, Maria Marc şi Cristina Oroian, clasate pe locuri IV-V.

În ultima zi se dispută probele de 500 şi 1000 metri la juniori, 750 metri la Copii II şi 500 metri la Copii III. ”Deocamdată, rezultatele sunt mulţumitoare, la nivelul aşteptărilor

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum o ora
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 2 ore
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum 2 ore
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

UPDATE - România s-a calificat în finala Campionatului European de minifotbal. Tricolorii au câştigat, până acum, de şase ori trofeul continental

News.ro acum 2 ore
Reprezentativa României s-a calificat, vineri, în finala Campionatului European de minifotbal, trecând în semifinale de Kazahstan, în urma loviturilor de departajare. Kazahii au condus cu 1-0 după prima repriză, dar Ungur a înscris golul egalizator

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 4 ore
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

Edi Iordănescu a anunțat lotul României pentru EURO 2024

HotNews acum o ora
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul final cu care naționala României se va prezenta la Campionatul European din Germania, imediat după finalul jocului de pregătire cu Liechenstein, scor 0-0. Edi IordanescuFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Prof

Sortiment de carne tocată, rechemat într-un mare supermarket din cauza unei posibile contaminări. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

Ziare.com acum 2 ore
Un tip de carne tocată vândut în magazinele Auchan este retras din cauza unor suspiciuni de contaminare cu un corp străin. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs şi să îl returneze, pentru a primi banii înapoi. Potrivit informaţiilor publ

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum 2 ore
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Brașov: Explozii la conductori electrici, în plină stradă. Zeci de persoane evacuate

Ziare.com acum o ora
Reprezentanţii ISU Braşov au intervenit, vineri seară, după ce mai multe explozii s-au produs la conductori electrici, la o intersecţie din municipiul Braşov. Un număr de 46 de persoane au fost evacuate pe durata intervenţiei. O persoană a suferit u

Un ruso-ucrainean prins în Franţa cu explozibili a fost inculpat şi încarcerat. El a fost înrolat doi ani în armata rusă

HotNews acum o ora
Un tânăr ruso-ucrainean suspectat că ar fi plănuit un atac violent în Franţa şi care a fost arestat luni într-un hotel din apropierea aeroportului Roissy-Charles de Gaulle (Val-d'Oise) a fost pus sub acuzare şi încarcerat vineri la Paris, a anunţat

Vremea

București
acum

24°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
Iasi
acum

20°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/25°
lun.

17°/29°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

18°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°
mar.

17°/29°