Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gloanţe şi haine pentru poliţişti

Publicat in Jurnalul, marți 23 august 2011 ·

Foto: Dragoş Stoica / Jurnalul Naţional Poliţiştii români care au scăpat de sabia ministrului de Interne, Traian Igaş, au motive de bucurie pentru că, în sfârşit, şefii Poliţiei Române s-au gândit să-i îmbrace şi să-i încalţe co­respunzător. Toată această investiţie a scos din buzunarul Ministerului de Interne – via Inspectoratul General al Poliţiei Române – aproximativ 700.000 de euro. Iar pentru a fi buni de misiune, poliţiştii vor primi şi câte un pumn de cartuşe.

Inspectoratul General al Poliţiei Ro­mâne condus de chestorul de poliţie Liviu Popa a pus la bătaie 560.000 de lei pentru a achiziţiona cartuşe pentru dotarea organelor poliţieneşti. Deşi pe piaţa de profil activează mai multe companii care se ocupă cu negoţul cu arme, doar firma Transcarpart Sportours Internaţional SRL s-a încumetat să participe la licitaţie. Această firmă este patronată de Dinu Solojan care deţine aproape 70% din părţile sociale, Bogdan Diaconu cu puţin peste 20%, iar restul părţilor sociale îi aparţin Emanuelei Nicoleta Solojan.

De-a lungul timpului, societatea Transcarpart Sportours Internaţional SRL a câştigat mai multe contracte cu instituţiile sta­tului, cărora le-a furnizat armamentul dorit. În 2009, Consiliul Con­cu­renţei a anunţat că a demarat din ofi­ciu o investigaţie privind o posibi­lă înţelegere între mai multe firme care au furnizat armament Ministe­ru­lui Apărării Naţionale. Printre acestea se afla şi Transcarpart Sportours In­ternaţional. Unul dintre patronii fir­mei, Bogdan Diaconu, a declarat că an­cheta s-a terminat, dar că nu există nici o concluzie clară cu privire la în­căl­carea legislaţiei.

„A fost o anchetă comandată, cu interese foarte mari. Din start, această anchetă a început prost. Aceste firme investigate au par­ti­cipat la diverse licitaţii, dar nu concurau între ele pentru că aveau produse separate”, susţine Diaconu. Le­gat de afacer

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident la o fabrică de lactate: Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare. Doi au murit. A fost chemat elicopterul SMURD VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Patru bărbaţi au căzut, duminică, 23 iunie, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de caşcaval din localitatea Ibăneşti, judeţul Botoşani. Echipajele de salvare i-au scos pe cei patru în stop cardiorespirator. În cazul uneia dintre victi

BREAKING Atacuri teroriste în Daghestan: Bărbaţi înarmaţi au atacat o biserică, o sinagogă şi un post de poliţie / un preot şi doi poliţişti, ucişi

G4Media acum 39 minute
Atacatori necunoscuţi au deschis focul împotriva unei biserici ortodoxe, a unei sinagogi şi a unui post de poliţie din regiunea Daghestan din Caucazul de Nord rus, un preot şi doi poliţişti fiind ucişi, a informat Ministerul de Interne, transmit age

Echipa masculină de sabie a României a câștigat medaliile de argint la Campionatele Europene

Ziua Constanta acum 28 minute
Echipa masculină de sabie a României (Răzvan Ursachi, Radu Niţu, Matei Cîdu, George Vlad Covaliu) a obţinut medaliile de argint, duminică, la Campionatele Europene de scrimă pentru seniori de la Basel (Elveţia), după ce a fost învinsă de Ungaria cu

Punct pentru situaţii de urgenţă, deschis pe Transfăgărăşan. Acesta este disponibil non stop în următoarele trei luni

Adevarul acum 24 minute
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş anunţă, duminică după amiază, că odată cu redeschiderea circulaţiei pe Transfăgărăşan a fost din nou pus în funcţiune un punct pentru situaţii de urgenţă. Acesta funcţionează în zona District Pisc

Maşină furată de pe o stradă din Timişoara, găsită în Bega

Press Alert acum o ora
< p> O maşină furată de pe strada Cugir, din Timişoara, a fost găsită de poliţişti în Bega în urma unei sesizări a unui adolescent care se plmba pe malul râului. „La data de 20 iunie 2024, în jurul orei 22:00, polițiștii Secției 5 Poliție Urbană Tim

Informații de ultimă oră Ar fi fost găsit cadavrul tânărului luat de viitura râului Natisone din Italia

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cadavru a fost găsit duminică dimineaţă în râul Natisone, în apropierea albiei unde a avut loc accidentul în care au fost implicaţi cei trei tineri români. Deocamdată nu există o identificare oficială, dar este practic sigur că este vorba despre

F1: Max Verstappen s-a impus în Marele Premiu al Spaniei

News.ro acum 3 ore
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) s-a impus fără probleme în Marele Premiu al Spaniei la Formula 1 şi conduce în clasamentul piloţilor cu un avans considerabil, îndreptându-se spre al patrulea titlu mondial. Max Verstappen (Red Bull) a reuşi

CNAIR prelungeşte restricţiile de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din cauza caniculei

Mediafax acum 4 ore
CNAIR anunţă că vor fi şi luni, între orele 10.00 şi 20.00, restricţii de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din şapte judeţe şi Capitală. Decizia a fost luată din cauza temperaturilor Luini, de Rusalii sunt instituite restricţii de tonaj (7,5

Doi turişti, atacaţi şi răniţi de un urs în staţiunea Slănic Moldova

Mediafax acum 6 ore
Jandarmii băcăuani au intervenit duminică, după un apel la numărul unic de urgenţă 112, la ora 10:54. Jandarmii au fost direcţionaţi în zona unei unităţi de cazare, unde un bărbat şi soţia acestuia au fost răniţi de un urs. Jandarmii i-au găsit pe b

ANM emite avertizare Cod Roşu de vreme rea în Sibiu

Mediafax acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Roşu valabilă până la ora 15.50, în zece localităţi din Sibiu. Se vor semnala grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie cu rafale de peste 90 km/h, averse torenţiale ce pot

Vremea

București
acum

31°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

22°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

27°
dum.

18°/30°
lun.

18°/25°
mar.

16°/27°
mie.

15°/28°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

18°/26°
mar.

16°/29°
mie.

18°/27°
Timisoara
acum

25°
dum.

21°/34°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

20°/33°