Consilierul prezidential Eckstein-Kovacs Peter a declarat joi ca nu considera ca pozitiile sale privind Rosia Montana se afla in contradictie cu linia UDMR, deoarece formatiunea nu si-a prezentat un punct de vedere, si nu intentioneaza sa plece din Uniune.
"Ii inteleg supararea personala (a lui Kelemen Hunor - n.r.). Eu mi-am exprimat un punct de vedere pe un subiect in care UDMR nu are un punct de vedere oficial, deci delictul de opinie nu cred sa existe in UDMR", a spus el pentru NewsIn.
In ceea ce priveste afirmatia presedintelui UDMR Kelemen Hunor, potrivit careia Eckstein ar trebui sa decida daca este sau nu membru al formatiunii, consilierul prezidential a afirmat ca este in UDMR de mai mult timp decat Kelemen si, daca liderii Uniunii vor sa-l dea afara pentru declaratiile sale, pot sa o faca, dar el nu intentioneaza sa plece.
"Deocamdata sunt membru UDMR, n-am decat sa raman si daca pentru un asa-zis delict de opinie sau pentru ca nu imi place cianura voi fi, stiu eu, dat afara, atunci sa ma dea. Eu sunt in UDMR de mai mult timp decat dl. Kelemen si intentionez sa raman", a spus Eckstein-Kovacs.
Consilierul prezidential Peter Eckstein-Kovacs a semnat duminica, la Cluj-Napoca, o petitie a asociatiei Transilvania Verde, prin care i se cere ministrului Culturii, Kelemen Hunor, sa retraga certificatul de descarcare arheologica pentru masivul Carnic. Cu acel prilej, Eckstein a declarat din nou ca, in opinia sa, investitia de la Rosia Montana este una paguboasa pentru Romania.
In replica, ministrul Culturii a anuntat ca nu va semna ordinul de declasare a Muntelui Carnic ca monument protejat pana cand nu se va reglementa participarea statului in firma care va face exploatarea la Rosia Montana.
In plus, Kelemen Hunor, ca presedinte al UDMR, i-a transmis lui Eckstein ca "ar trebui sa decida daca es