Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CFR, cele mai scumpe căi ferate din regiune

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 26 august 2011 ·

I-am ajuns din urmă pe unguri la preţul călătoriilor pe calea ferată. După ultima scumpire, transportul feroviar local este cel mai scump din zonă. Sursa: CODRIN PRISECARU

Călătoria "cu naşul", utilizarea unui material rulant inadecvat pentru multe rute şi furturile au adus CFR Călători în pragul falimentului. Bani pentru înnoirea parcului nu sunt, iar stoparea furturilor s-a dovedit a fi un demers fără sorţi de izbândă. Singura soluţie găsită de autorităţi pentru echilibrarea balanţei societăţii a fost majorarea tarifelor.

La "sugestia" FMI, Guvernul a decis să opereze o scumpire cu 18% a biletelor, începând din 14 august, ceea ce a făcut ca o călătorie cu trenul în România să devină cea mai scumpă din regiune. La bulgari şi la sârbi biletul costă mai puţin de jumătate, iar la unguri aproape la fel sau chiar un pic mai ieftin.

Nici la durata călătoriei nu stăm prea bine, în România fiind una dintre cele mai mari, din cauza stării proaste a infrastructurii. În analiza comparativă realizată de Capital au fost luate în considerare distanţe similare şi acelaşi rang de tren – Intercity.

Tarifele bulgarilor, de două ori mai ieftine

De la Sofia la Stara Zagora sunt 262 km pe calea ferată, iar o călătorie cu trenul pe această distanţă durează trei ore şi 48 de minute, preţul biletului la clasa a doua fiind de 14,8 leva, adică 32,24 lei. Mai puţin de jumătate faţă de tariful de 73,9 lei practicat de CFR Călători pe aceeaşi distanţă de 262 km dintre Blaj şi Curtici. Iar pe căile ferate române călătoria durează şi mai mult – patru ore şi 54 de minute.

Distanţa de 543 km dintre Sofia şi Varna este străbătută de Intercity-ul companiei BDZ în şapte ore şi 10 minute, la un tarif de numai 25,2 leva (54,9 lei). Spre comparaţie, de la Bucureşti la Timişoara sunt 533 km, iar Intercity- ul operat de CFR Călători face

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - ALEGERI PARLAMENTARE 2024 – Aproape 14.000 de alegători au votat în primele 15 ore de la deschiderea secţiilor din străinătate / Peste 2.500 de români au votat în Italia, peste 1.000 în Germania, Spania şi Anglia / PREZENŢA în timp real

News.ro acum 45 minute
Aproape 14.000 de persoane au votat în străinătate, pentru alegerile parlamentare, în primele 15 ore de la deschiderea secţiilor. Alegătorii din afara ţării au la dispoziţie trei zile pentru vot. Peste 2.500 de români au votat în Italia, peste 1.000

Parada de 1 Decembrie | Restricții de circulație în București: ce linii STB sunt modificate

Wall-Street.ro acum o ora
Manifestările prilejuite de Ziua Națională a României vor devia unele linii de transport în zona Kiseleff – Regele Mihai I – Arcul de Triumf. Pentru a asigura derularea repetițiilor și a paradei, dar și pentru executarea lucrărilor de amplasare a si

Sfântul Andrei 2024, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce spun legendele

Ziua Constanta acum 3 ore
Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular. De asemenea ajunul Sfântului Andrei este momentul în care se dezlănțuie forțe malefice, fie că sunt oameni (strigoii vii

Cod galben de vânt în 18 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum o ora
Potrivit ANM, sunt vizate total sau parţial judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeş, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Ilfov, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea, Constanţa şi municipiul Bucureşti. Local şi te

Aproape jumătate de țară, sub alertă cod galben de vânt puternic și viscol, până duminică seară. Cum va fi vremea la București

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis sâmbătă dimineață o avertizare cod galben de vânt puternic pentru județele din sudul țării, precum și de viscol pentru vestul Carpaţilor Meridionali şi Munţii Banatului, valabilă până duminică seară, 1 decembrie. Potrivit ANM, p

Alegerile parlamentare se vor desfășura sub atenționare Cod Galben în județul Vâlcea

Gazeta valceana acum 41 minute
Începând de sâmbătă, 30 noiembrie 2024 (ora 10.00), până duminică, 1 decembrie 2024 (ora 20.00), la nivelul județului Vâlcea va fi valabilă o avertizare meteorologică de tip Cod Galben. Meteorologii avertizează că, în această perioadă, vor fi intens

Pădurar din Cluj, acuzat că a introdus date false în sistem privind transporturi de lemne

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 54 de ani, pădurar cu atribuţii de pază a fondului forestier din proximitatea municipiului Dej, a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de pentru fals informatic în formă continuată. Ar fi introdus date nereale în sistem privin

Campania electorală pentru alegerile parlamentare s-a încheiat. Ce amenzi riscă cei care continuă să promoveze candidați

Adevarul acum o ora
Campania electorală pentru alegerile parlamentare, începută la data de 1 noiembrie, s-a încheiat oficial astăzi la ora 7.00. Continuarea propagandei electorale, inclusiv pe rețelele de socializare, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 4.500

Sfântul Andrei: Aproape un milion de români îşi serbează onomastica

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul MAI, 971.293 de români îşi serbează sâmbătă onomastica. Aceştia poartă prenume asociate Sfântului Apostol Andrei. Cei maulţi, 507.220, poartă numele Andrei, iar alţi aproape 11.000 p

Kim Jong Un și Vladimir Putin vor să îşi consolideze și mai mult legăturile militare

HotNews acum 2 ore
Liderul nord-coreean Kim Jong Un şi ministrul rus al apărării, Andrei Belousov, au discutat vineri în Coreea de Nord despre modalităţile de a consolida mai mult legăturile militare dintre Phenian şi Moscova, care s-au strâns de la invadarea Ucrainei

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/8°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

11°
sâm.

8°/12°
dum.

8°/10°
lun.

8°/9°
mar.

8°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

2°/6°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

3°/7°
dum.

4°/9°
lun.

3°/7°
mar.

1°/7°