Sieg Heil!/Salut Victoria! Asta mai lipsea să se strige în inima Chişinăului, după discursul aprodului Kremlinului, Marian Lupu, acest aparatcik disperat agăţat de interimatul, deloc întâmplător, la Preşedinţia celui de-Al Doilea Stat Românesc. Unul rostit cu prilejul Paradei Armatei Române. cea din Stânga Roşie a Prutului, ce execută, totuşi, acum, doar comenzi în Limba Română.
Marian Lupu nu mai ştie pe ce lume se află. Îi place să fie la tribună. Să privească masele de… moldoveni. Să clameze ceea ce niciun conaţional al lui nu mai crede. Dar, în faţa sa, se aflau conaţionali în uniformă! Disciplinaţi, încolonaţi, imuni la vorbe de clacă. Şi, doar după ei, românii, de strânsură, din Chişinău…
Dr. Paul Joseph Goebbels, ex-ministrul propagandei publice, în timpul regimului nazist, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Adolf Hitler, dacă ar fi vizionat ceea ce s-a întâmplat, în văzul uluit – prin intermediul posturilor de televiziune – a patru milioane de cetăţeni, prostiţi de oficialităţile de la Chişinău, s-ar fi prezentat, cu o mimată admiraţie, la acest mister moldovan – numit Lupu – şi i-ar fi spus, copleşit: Mein Führer!
Păcăliciul de la Chişinău, Păluga lui Voronin, s-a simţit mândru că… în spatele său se aflau Vlad Filat, Mihai Ghimpu – cerebralii săi rivali din Alianţa pentru Integrare… în ceea ce vreţi dumneavoastră, doar în Uniunea Europeană NU -, dar nu a înţeles un lucru fundamental.
Surâsul ambasadorului american, la Chişinău, telegramele protocolare de felicitare, de la preşedinţii unor state ce nu se joacă de-a geopolitica, fiind conştienţi că teritoriul dintre Prut şi Nistru va avea soarta, firească, a ex-R.D.G.-ului – o altă făcătură „statală” de inspiraţie tot sovietică – nu atestă deloc extazul faţă de existenţa liliputanei republici… Coreea de Nord, cu care ne învecinăm la răsărit. Care va reven