Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorul Festivalului Mamaia: Aceasta este cea mai slabă ediţie la secţiunea Creaţie

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 27 august 2011 ·

Directorul Festivalului Naţional de Muzică Uşoară Mamaia 2011, Cristian Zgabercea, s-a declarat sâmbătă nemulţumit de materialele prezentate la secţiunea Creaţie, afirmând că aceasta este cea mai slabă ediţie din ultimii ani, scrie Agerpres.

"În această seară, în finală, vor fi nouă concurenţi la Interpretare şi doar şapte la Creaţie. De nouă ani de când conduc acest festival aceasta este cea mai slabă ediţie la secţiunea Creaţie. Din păcate nu putem să ne substituim noi compozitorilor şi textierilor. Din această cauză nu au intrat în finală opt şi opt (Creaţie - Interpretare). Am mai dat un loc în plus la Interpretare şi am scăzut la Creaţie fiindcă nu aveam ce să facem", a declarat directorul festivalului, într-o conferinţă de presă.

La interpretare, în finală, au intrat nouă din cei 17 concurenţi, aceştia urmând să urce pe scena de la Teatrul de Vară Soveja sâmbătă, începând cu ora 21,00. Aceştia sunt Nicoleta Ţicală, Elena Rodica Tudor, Ioana Diana Prepeliţă, Daniela Marin, Alin Ignat, Iolanda Florina Ulmeţeanu, Lorena Muntenaş, Cornelia Goda şi Oana Diana Radu.

În finala secţiunii Creaţie vor fi prezente piesele "Doar a ta", compozitori Liviu Cocoru, Marius Drăghici, Cătălin Fântâneanu, Dumitru Cătălin Cotelin şi Anamaria Mihaela Popa, "Mi-e dor de ochii tăi" - Georgian Sorin Zlat, "Vei mai fi" - Virgil Popescu, "Doar noi" - Gabriel Băruţă, "Mereu învingător" - Tudy Zaharescu, "Sunt gelos" - Adrian Romcescu şi "Ciao, Amore, Come Stai?" - Marcel Dragomir.

Cea de-a 41-a ediţie a Festivalului Mamaia 2011 se desfăşoară în perioada 25-28 august, la Teatrul de Vară "Soveja" din Constanţa.

Directorul Festivalului Naţional de Muzică Uşoară Mamaia 2011, Cristian Zgabercea, s-a declarat sâmbătă nemulţumit de materialele prezentate la secţiunea Creaţie, afirmând că aceasta este cea mai slabă ediţie din ultimii ani, scrie Agerpres.

"În ace

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 2 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Fostul şef al SRI Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele formaţiei Coldplay, la care a fost invitat şi artistul Babasha, şi alegerile locale: Mi se pare că a avut cel mai sincer discurs politic dintre toţi interpreţii săptămânii

News.ro acum 2 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele susţinute de Coldplay şi alegerile locale, afirmând, în acest context, că a auzit pentru prima dată de artistul Babasha. ”Mi se pare că a avut cel mai

Suedia anunță că un avion militar rusesc i-a încălcat spațiul aerian. Anunțul făcut de autoritățile celei mai noi țări NATO

Ziare.com acum o ora
Un avion militar rusesc a încălcat, pentru scurt timp, spaţiul aerian al Suediei, vineri, 14 iunie, la est de insula Gotland în Marea Baltică. Acesta a fost interceptat de radarele suedeze, au anunţat sâmbătă, 15 iunie, forţele armate ale țării nord

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 2 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

EURO 2024: Elveţia învinge Ungaria în al doilea meci al Grupei A

Mediafax acum 24 minute
Elveţia a învins Ungaria în al doilea meci al Grupei A de la Campionatul European de Fotbal din Germania. Partida s-a disputat sâmbătă, la Köln. Din Grupa A mai fac parte ţara organizatoare, Germania, şi Scoţia.

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Kate Middleton, prima apariție publică oficială după ce a fost diagnosticată cu cancer! Avem imaginile zilei!

Cancan acum 2 ore
În cursul zilei de sâmbătă, 15 iunie 2024, Kate Middleton a marcat o apariție publică memorabilă. Este prima oară când Prințesa de Wales ia parte la un eveniment oficial, după ce a fost diagnosticată cu o boală grea, și anume cancer. Astăzi, soția P

Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, 26 de ani, a murit

Mediafax acum 5 ore
Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort sâmbătă într-un apartament din Budva, relatează Reuters, citând cotidianul muntenegrean Vijesti. Cauza şi circumstanţele decesului nu

Cinci persoane au ajuns la spital după ce au folosit o substanță toxică pentru spălarea animalelor. Zeci de oi au murit

Ziare.com acum 3 ore
IPJ Argeș a anunțat că 5 bărbaţi au acuzat probleme de sănătate şi peste 50 de oi au murit, sâmbătă, 15 iunie, la o fermă din judeţul Argeş, după ce s-a folosit o substanţă pentru spălarea animalelor. Bărbaţii au fost transportaţi la spital. „La dat

Vremea

București
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

26°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

27°
sâm.

13°/27°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°