Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Update. Unul din cei cinci pompieri implicaţi în accidentul cu autospeciala din Maramureş a murit

Publicat in Romania Libera, duminică 28 august 2011 ·

Update 2: Pompierul în stare foarte gravă a murit în jurul orei 15.00, potrivit Mediafax, citând purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş.

Sabău a precizat că ceilalţi patru pompieri implicaţi în accident au răni la cap şi la membre, dar sunt în afara oricărui pericol, rămânând internaţi la Spitalul Judeţean din Baia Mare.

Update: Unul dintre pompierii implicaţi în accident este în stare foarte gravă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, potrivit Mediafax.

Din cei dinci pompieri, unul este ofiţer, iar ceilalţi, subofiţeri. Ofiţerul este în stare foarte gravă, unul din subofiţeri are o fractură de femur, iar ceilalţi trei, răni uşoare, a mai precizat purtătorul de cuvânt.

Pompierii sunt în continuare internaţi în spital.

Cinci pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Maramureş au fost răniţi, astăzi, după ce autospeciala cu care se deplasau la o intervenţie s-a răsturnat. Accidentul s-a petrecut în apropierea municipiului Baia Mare, relatează Mediafax.

Autospeciala se deplasa la o intervenţie, alături de o altă maşină, şi circula în faţă, iar, la un moment dat, şoferul a vrut să depăşească un autoturism care nu ar fi acordat prioritate de trecere autospecialei de pompieri, a explicat purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, Adrian Sabău.

În acel moment, autospeciala, în care se aflau cinci pompieri, a intrat în balans şi s-a răsturnat.

În urma accidentului, cei cinci pompieri au fost răniţi şi au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Baia Mare.

Reprezentantul ISU a precizat că pompierii sunt în stare stabilă, iar la faţa locului se află conducerea ISU, precum şi poliţişti, ca să stabiliească împrejurările în care s-a produs accidentul.

Update 2: Pompierul în stare foarte gravă a murit în jurul orei 15.00,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum o ora
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 2 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum o ora
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Incendiu în incinta unui ştrand din Ocnele Mari. Mai mulţi turişti s-au autoevacuat

Mediafax acum o ora
Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în incinta unui ştrand din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Mai mulţi turişti, care erau cazaţi în pensiunea din incinta ştrandului, s-au autoevacuat.

Incendii de pădure în Turcia: cinci morți și zeci de răniți

G4Media acum o ora
Cinci persoane au fost ucise și alte zeci rănite în urma incendiilor de pădure care au devastat mai multe sate din sud-estul Turciei, a anunțat vineri ministrul Sănătății, citat de AFP. „Cinci persoane au fost ucise și 44 rănite, dintre care 10 grav

Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu, din nou, în fața magistraților Judecătoriei Mangalia

Ziua Constanta acum o ora
La Judecătoria Mangalia este programat vineri, 21 iunie 2024, un nou termen de judecată în Dosarul 2 Mai, în care Matei-Vlad Pascu este acuzat de uciderea a două persoane și rănirea altor trei. Ședința de judecată de astăzi va fi prezidată de jude

Americanii se tem de un război total între Hezbollah și Israel. Sistemul Iron Dome de apărare anti-aeriană ar putea fi copleșit

Ziare.com acum o ora
Mai mulți oficiali americani se tem că apararea anti-aeriană din nordul Israelului, sistemul Iron Dome, ar putea fi copleșit în cazul unei escaladări a conflictului cu Hezbollah. Gruparea susținută de Iran și-a intensificat atacurile în nordul țării

Beijingul spune că UE a cerut companiilor chineze de vehicule electrice să transmită un volum ”fără precedent” de date

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a cerut un volum fără precedent de informaţii detaliate despre lanţurile de aprovizionare ale producătorilor auto chinezi, în timpul investigaţiei sale privind importurile subvenţionate de vehicule electrice din ţară, a declarat jo

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum o ora
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

Coreea de Sud a tras focuri de avertisment după ce soldaţi nord-coreeni au trecut graniţa

Mediafax acum o ora
Soldaţii nord-coreeni s-au retras după ce au fost trase focuri de avertisment, a adăugat JCS. Este cel puţin al treilea incident de acest fel în această lună. Armata sud-coreeană a tras focuri de avertisment marţi, după ce zeci de soldaţi nord-coree

Vremea

București
acum

25°
vin.

22°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

28°
vin.

21°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°