Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NATO plesneşte Rusia. Alegerile din Abhazia, ilegale

Publicat in Ziua Veche, duminică 28 august 2011 ·

NATO nu recunoaşte alegerile care au avut loc sâmbătă, 26 august, în regiunea georgiană, Abhazia, a declarat Secretarul General, Anders Fogh Rasmussen.

“Organizarea unor asemenea alegeri nu contribuie la restabilirea paşnică şi durabilă a situaţiei în Georgia. NATO reiterează sprijinul deplin faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a Georgiei, în cadrul graniţelor sale recunoscute internaţional”, se precizează într-un comunicat al Alainţei Nord-Atlantice.

Declaraţia Secretarului General al NATO vine ca răspuns la propaganda făcută de Rusia în privinţa acestui stat ilegal pe care l-a creat pe teritoriul Georgiei, prin forţa armelor.

Într-o conferinţă de presă a Comisiei Electorale Centrale, Vasili Volkov, preşedintele Consiliului Fondului alegerilor libere din Rusia, a declarat că alegerile prezidenţiale, care s-au desfăşurat în Abhazia, corespund constituţiei republicii (n.red. – separatiste) şi standardelor juridice internaţionale.

Alegerile prezidenţiale anticipate, organizate din cauza decesului preşedintelui Serghei Bagapş în luna mai, s-au desfăşurat în 35 de regiuni (170 de secţii electorale), dar şi la Moscova şi la Cerkessk, capitala republicii Karaceaevo-Cerkesia, transmite Vocea Rusiei.

Vicepreşedintele Aleksandr Ankvab a câştigat din primul tur, obţinând 54,86% din voturi.

La scurt timp după anunţarea rezultatelor, Ankvab a declarat că Rusia va rămâne aliatul strategic, cu care intenţionează să strângă şi mai mult legăturile.

NATO nu recunoaşte alegerile care au avut loc sâmbătă, 26 august, în regiunea georgiană, Abhazia, a declarat Secretarul General, Anders Fogh Rasmussen.

“Organizarea unor asemenea alegeri nu contribuie la restabilirea paşnică şi durabilă a situaţiei în Georgia. NATO reiterează sprijinul deplin faţă de suveranitatea şi integritatea ter

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 2 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 3 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

[P] Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

HotNews acum 11 minute
Partidul Național Liberal este singura opțiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câștige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Partidul Național LiberalFoto: PNL Național-liberalii sunt singuri

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 4 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Medgidia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un depozit de anvelope din Medgidia, autorităţile transmiţând un mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor foarte mari de fum. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), depozitul este

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 5 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Un bărbat acuzat că a agresat sexual o fetiță de școală primară, arestat preventiv după ce inițial fusese eliberat / El este prieten de familie cu părinţii minorei

HotNews acum 54 minute
Un bărbat din judeţul Prahova care este acuzat de agresiune sexuală asupra unei fetiţe de şcoală primară şi care săptămâna trecută a fost lăsat liber de Judecătoria Ploieşti a fost arestat preventiv, luni, de Tribunalul Prahova, care a admis contest

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum o ora
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/27°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°