"Zece persoane, suporteri ai echipei Dinamo, au fost arestate în momentul în care confecţionau un banner cu mesaje obscene la gara Băneasa. Cei zece au fost conduşi la secţia de poliţie şi vor fi sancţionaţi pentru săvârşirea de fapte sau gesturi obscene de natură să provoace indignarea cetăţenilor sau să lezeze demnitatea unor persoane. Ei vor fi sancţionaţi conform legii, cu amendă între 200 şi 1.000 de lei. În plus, asupra unuia dintre ei s-au găsit resturi de natură vegetală, de culoare verde. Acestuia din urmă i se vor întocmi acte penale pentru posesie de substanţe interzise, riscând între 3 şi 15 ani de închisoare", a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti.
Conform unor surse din rândul fanilor, bannerul urma să fie amplasat pe pasajul din apropierea fântânii Mioriţa din cartierul Băneasa.