Starul de la Acasă TV recunoaşte că este foarte gelos şi posesiv şi vrea să se asigure că fiica lui îşi va iubi părinţii în egală măsură. Soţia sa îi pusese fetiţei o pereche de şosete cu mesajul "I love mama", iar el a intervenit imediat.
"Chiar acum sunt lângă pătuţul ei, o privesc şi nu-mi vine să cred că e a mea! Că eu am contribuit la realizarea acestei făpturi perfecte. Zâmbeşte! Ştiu că e, mai degrabă, un zâmbet instinctual şi nu-mi este adresat. Totuşi, mă gândesc că, dacă zâmbeşte, este sănătoasă şi se simte minunat, iar acest lucru mă face şi pe mine să zâmbesc, să fiu fericit", a scris Dan pe blogul său.
"S-a trezit în mine un sentiment pe care nu l-am trăit vreodată. Nu ştiu dacă pot să-i spun încă sentiment patern, dar este ceva foarte puternic. Ceva care mă face fericit, dar, în acelaşi timp, gelos, posesiv. E a mea şi nu vreau să o împart cu nimeni! Poate doar cu maică-sa, dar asta pentru că trebuie să mănânce şi micuţa. Sunt atât de gelos, încât i-am schimbat şoseţelele (vezi foto). Cristina îi pusese o pereche pe care scria "I love mama". Şi eu i-am scos una şi mi-am pus şi eu cu "I love papa", deşi mi-e teamă că mesajul se referă doar la mâncare! :) Oricum, iată că fetiţa noastră a ajuns să poarte şoseţele diferite!", a completat el.
Starul de la Acasă TV recunoaşte că este foarte gelos şi posesiv şi vrea să se asigure că fiica lui îşi va iubi părinţii în egală măsură. Soţia sa îi pusese fetiţei o pereche de şosete cu mesajul "I love mama", iar el a intervenit imediat.
"Chiar acum sunt lângă pătuţul ei, o privesc şi nu-mi vine să cred că e a mea! Că eu am contribuit la realizarea acestei făpturi perfecte. Zâmbeşte! Ştiu că e, mai degrabă, un zâmbet instinctual şi nu-mi este adresat. Totuşi, mă gândesc că, dacă zâmbeşte, este sănătoasă şi se simte minunat, iar acest lucru mă face şi pe mine s