Partea din mine nascuta, crescuta intr-o lume strimba, obisnuita cu imperfectiunea, jubila. Intr-o statie am coborit si am admirat jumatate de ora, coplesit de emotie estetica, stapinindu-ma cu greu sa nu cad in genunchi precum un credincios in fata altarului, o strada plina pina la refuz de gropi si de mizerie: aceea pentru mine era perfectiunea. Intelepciunea subtila si aparent intimplatoare a bunicului meu, a batrinilor in general, n-a incetat niciodata sa ma uimeasca si sa-mi ofere subiecte de meditatie. Expresia din titlu imi era amintita de fiecare data cind ceva mergea rau, necoform planului stabilit, cind cineva „nedrept" se punea in cale si dadea totul peste cap. O percepeam atunci ca pe o sudalma, dar in ultima vreme am inceput sa-i inteleg cu adevarat sensul si cu cit ma gindesc mai mult, cu atit se deschid in mintea mea din ce in ce mai multe usi si ferestre termopan... Sa pornesc de la cel mai mic lucru viu, o bacterie, sa spunem. In esenta, luata la singular, este „dreapta", la propriu si la figurat: are o conformatie ordonata molecular, are logica, are un sens in viata, acela de a supravietui; dar cind vezi un mar invadat de o colonie de bacterii, impresia imediata este de urit, dezordonat, rau, nedrept. Orice boala se incadreaza aici, ea distruge, din dorinta de supravietuire haotica, un lucru frumos, ordonat, bun. Largind cercul si ajungind la oameni, descoperim aceleasi caracteristici: fiecare individ in parte este in felul lui bun, frumos, destept si are ca scop in viata supravietuirea, dar globul pamintesc invadat de ei arata asemeni unui mar mucegait. Pare o exagerare, dar pentru o lume precum Terra, omul este un simplu parazit. Restringind la loc lucrurile si privindu-le dintr-un sens pur subiectiv, respectiv unul uman (parazitar...), constatam ca in interiorul propriei noastre organizari avem si noi strimbii nostri care ne maninca dreptii. De e