Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Victor Ponta: Traian Basescu este direct interesat de proiectul Rosia Montana, au trecut 7 ani de cand le-a promis sprijin, in campania electorala din 2004

Publicat in HotNews, luni 29 august 2011 ·

​Liderul social-democrat Victor Ponta a declarat, luni, in ziua vizitei presedintelui Traian Basescu la Rosia Montana, ca seful statului ar fi "direct interesat" in acest caz, iar argumentele pe care acesta le-a adus in favoarea proiectului minier ar fi "absolut ridicole".

"Traian Băsescu este direct interesat, el, personal. N-are nicio legătură cu România, nici cu Guvernul României. Este direct interesat în acest proiect - a anunţat sprijin pentru Roşia Montană în campania electorală din 2004. Probabil, şi aştept în continuare de la Gold Corporation să ne spună dacă în schimbul anunţului public făcut în campania electorală domnul Băsescu a primit şi bani pentru acea campanie. Au trecut şapte ani de când a promis sprijin şi de când a primit, probabil, sprijin, timp în care Traian Băsescu s-a comportat cu Gold Corporation cum s-a comportat şi cu restul oamenilor care l-au votat sau care l-au sprijinit: le-a dat ţeapă, i-a minţit. (...) Domnia sa este direct şi personal interesat să-şi închidă această datorie, vă rog să studiaţi acest lucru, contractată de candidatul Traian Băsescu în campania din 2004", a afirmat Ponta, citat de Agerpres. Liderul PSD a mai spus că, probabil, "presiunile celor care timp de şapte ani l-au sprijinit" explică "efervescenţa" lui Traian Băsescu in cazul Roşia Montană: "Argumentele sunt absolut ridicole, sunt scoase din burtă. Toate argumentele lui Traian Băsescu sunt argumente pentru proşti. Niciun om deştept, niciun om care studiază problema nu poate să-l creadă pe Traian Băsescu. (...) Din punctul nostru de vedere, orice proiect economic în România trebuie să se facă în interesul României, nu în interesul personal al lui Traian Băsescu. Trebuie făcut cu o evaluare corectă a avantajelor şi a dezavantajelor şi trebuie făcut cu conştiinţa că cineva după noi, copiii noştri, vor plăti pentru tot ce facem noi acum".Întrebat despre dovezile

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 56 minute
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 4 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

INS: 60,1% din populaţia rezidentă a României era conectată la sistemele de canalizare în anul 2023

News.ro acum 39 minute
Un număr de 11.415.029 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2023, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum o ora
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum o ora
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Scandal cu declarații de dragoste de la o doctoriță pentru unele colege și diagnostice greșite pentru pacienți, într-un spital din România

Ziare.com acum 2 ore
O secție a Spitalului Județean din Oradea a devenit centrul unui scandal, după ce o doctoriță și-a exasperat colegii cu transmisiuni live și postări pe internet în timpul serviciului, provocând erori profesionale grave ce pun în pericol pacienții. D

Furtună cu grindină pe Transalpina. Sute de turiști speriați de vremea extremă: „N-am văzut așa ceva de când trăiesc aici” FOTO

Ziare.com acum 59 minute
Furtună cu grindină pe Transalpina, marți, 25 iunie. Sute de turiști au fost luați prin surprindere și au fost nevoiți să se adăpostească pe la stânele din zonă. Potrivit gandul.ro, furtuna a ținut aproximativ 40 de minute, în vreme ce cantități mar

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 3 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum 2 ore
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Iohannis: Ziua Drapelului Naţional celebrează unul dintre cele mai importante însemne ale naţiunii

Mediafax acum 49 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 26 iunie, un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului Naţional. Celebrează unul dintre cele mai importante însemne ale naţiunii române, a spus şeful statului.

Vremea

București
acum

27°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

24°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°