Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corina Creţu "Nu ai cum fi ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale când dovedeşti dispreţ faţă de oameni!"

Publicat in Ziua Constanta, marți 30 august 2011 ·

Corina Creţu: "Nu ai cum fi ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale când dovedeşti dispreţ faţă de oameni!"

Europarlamentarul Corina Creţu, vicepreşedinte PSD, cere demisia ministrului Sebastian Lăzăroiu, ale carui declaratii din interviul acordat azi HotNews dovedesc că nu stăpâneşte problematica ministerului pe care îl conduce si că nu are nici cea mai mică urmă de respect faţă de cei a căror soartă depinde de deciziile sale.

"Pentru dl Sebastian Lăzăroiu lucrurile sunt simple: tot ce se întâmplă rău în România are drept sursă existenţa USL. Sunt probleme cu termocentralele pentru că oraşele au primari de la PSD şi PNL. Sunt probleme cu salariile şi pensiile, aşadar PSD şi PNL sunt vinovate pentru că au guvernat bine, au făcut economia să crească şi le-au mărit. Nu le-a trecut prin minte că România va fi guvernată de nişte amatori, precum cei din guvernul Boc, care o vor duce în pragul falimentului", a declarat Corina Creţu, membru al Comisiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale din Parlamentul European.

"Dl Sebastian Lăzăroiu urăşte democraţia şi nu înţelege rostul opoziţiei politice. El nu ştie decât de datoria pe care o are faţă de stăpânul care l-a făcut ministru. Adversarii stăpânului sunt duşmanii lui şi se foloseşte de funcţia publică şi de resursele statului pentru a lupta cu ei, în numele stăpânului. Dacă Guvernul Boc are nevoie de un minister al Propagandei, să-l înfiinţeze, să-l numească pe domnul Lăzăroiu în fruntea lui şi aşa ştim că-şi câştigă banii pentru ceea ce face, nu pentru ceea ce nu face", a subliniat europarlamentarul social-democrat.

Corina Creţu a precizat că, in calitate de ministru al Muncii, Sebastian Lăzăroiu este total inutil românilor şi este cazul să-şi dea demisia sau să fie demis.

"Nu am auzit de la dl Sebastian Lăzăroiu un cuvânt despre creşterea dramatică a accidentelor

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 2 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Alertă în județul Buzău! Zeci de copii cu suspiciune de toxiinfecție alimentară, transportați la spital

Ziua Constanta acum 14 minute
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane, dintre care 39 de copii, toţi din Bucureşti, care acuzau stare de rău şi aveau simptome de

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 3 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 2 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Împușcături la Euro 2024. Un bărbat înarmat cu un topor a fost împușcat de poliție în Hamburg VIDEO

Adevarul acum 2 ore
Poliția din Germania a împușcat, duminică, 16 iunie 2024, un bărbat care i-a amenințat cu un topor pe fanii fotbalului veniți la Campionatul European. Incidentul a avut loc pe Reeperbahn din Hamburg, un cartier popular din centrul orașului, unde sup

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 40 minute
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

UPDATE - ISU Bucureşti-Ilfov a intervenit cu o barcă pentru salvarea a două persoane surprinse de apă pe o insulă din zona barajului pe de râul Argeş / Cele două persoane au fost aduse la mal şi au refuzat transportul la spital

News.ro acum 2 ore
Pompierii de la ISU Bucureşti-Ilfov au intervenit, duminică după-amiază, pentru salvarea a două persoane surprinse de apă pe o insulă din zona barajului râului Argeş. Acestea au fost aduse la mal cu barca, dar au refuzat transportul la spital. Sursa

Urs văzut într-o zonă turistică din Sibiu. A fost transmis mesaj RO-Alert

Ziare.com acum o ora
Autorităţile din Sibiu au transmis duminică, 16 iunie, un mesaj RO-Alert, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs în zona turistică Valea Avrigului. ”În jurul orei 15:30, pe numărul unic de urgenţă 112 a fost semnalată prezenţa unui urs pe raza l

Norvegia alocă aproape 100 de milioane de euro pentru sectorul energetic din Ucraina

Adevarul acum 2 ore
Premierul norvegian Jonas Gahr Store a declarat într-un comunicat preluat duminică de AFP că ţara sa va aloca 1,1 miliarde de coroane (circa 96 de milioane de euro) pentru reparaţii ale infrastructurii energetice a Ucrainei şi asigurarea furnizării

Tânără însărcinată, agresată de partener într-o parcare din Ploieşti, salvată de doi jandarmi aflaţi în timpul liber

News.ro acum 2 ore
O tânără însărcinată care era agresată de partenerul ei într-o parcare din Ploieşti a fost salvată de doi jandarmi aflaţi în timpul liber, care au auzit ţipetele femeii. Ea a fost transportată la spital, în timp ce agresorul a fost predat poliţiştil

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/32°
Constanta
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°