FCM Târgu-Mureş şi-a câştigat renumele de cea mai activă echipă din Liga I în pauzele competiţionale. Conducerea clubului ardelean şi-a respectat blazonul şi în această vară, iar în urmă cu câteva zile a parafat o înţelegere cu al 15-lea jucător din ultimele două luni. Fostul portar al Gloriei Bistriţa, Călin Albuţ, a ajuns din nou sub comanda lui Ioan Ovidiu Sabău, doar că de data aceasta la Târgu-Mureş. Dorinţa goalkeeper-ului de a fi antrenat de Sabău, dar şi de a evolua din nou în prima ligă au fost principalele motive pentru care Albuţ a semnat cu FCM Târgu-Mureş. Portarul în vârstă de 30 de ani va sta trei sezoane la Târgu-Mureş, acolo unde va încerca să ajute la îndeplinirea obiectivelor echipei mureşene. Deşi perioada de transferuri se încheie la 31 august, venirea lui Albuţ ar putea fi, totuşi, ultimul transfer al FCM-ului.
FCM de acum mai bun
Alin Goia, Sorin Ghionea, Epaminonda Nicu, Vişan Creţu, Costinel Gugu, Petre Goge, Răzvan Pădureţu, Claudiu Bumba, Robert Ilyes, Jamal Mohammed, Sergiu Buş, Celso Luis Honorato Junior "Celsinho", Moussa Kalisse şi Salifou Fofana sunt ceilalţi 14 jucători mureşeni care, speră Sabău, se vor integra cât mai rapid în planurile tactice. Odată cu partida de pe teren propriu cu CS Mioveni, se pare că munca de omogenizare a tehnicianului de la FCM a dat roade. După un început ezitant în acest sezon, cu un singur punct din primele trei partide, ardelenii au controlat autoritar jocul cu argeşenii şi speră să continue forma bună şi în următoarele etape, mai ales că pauza de două săptămâni poate ajuta la omogenizarea totală a echipei. „Am întâlnit două echipe foarte puternice în primele două etape, dar am suferit la finalizare. Odată cu transferurile făcute cred că avem un lot mai valoros decât anul trecut, doar că acum trebuie să construim o echipă în perioada care urmează. Cred că FCM poate termina cel puţin în