Din pălăria neagră, a scamatoriei politichiei visate de linia dură, din Serviciul Federal de Securitate, al Federaţiei Ruse/FSB – ФСБ/Федеральная служба безопасности Российской Федерации a fost scos un iepuraş, deloc mic, nici drăgălaş: Evgheni Kolesnikov, un politolog ce se recomandă a lucra la Centrul pentru Studii Geopolitice.
Acesta a publicat, la finele săptămânii trecute, un articol semnal. Este metoda utilizată constant, de tandemul de la Moscova, pentru a semnala opiniei publice, partenerilor şi adversarilor, unele intenţii ale puterii de la răsărit, care tinde, în van, de a ajunge ceea ce era U.R.S.S., în primii 44 de ani, după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial.
Evgheni Kolesnikov recunoaşte în scris două lucruri. Ambele trecute sub tăcere la Chişinău. O iluzie. Şi o necesitate.
Iluzia? Este impresia că Al Doilea Stat Românesc ar mai constitui un joc de şah între… superputeri. Ultimul cuvânt indicând clar substituirea unei realităţi de netăgăduit, cu o dorinţă irealizabilă momentan. Rusia de azi nu mai este o superputere. Oricât de mult mizează premierul Vladimir Putin pe programul ambiţios de modernizare a Forţelor Armate Ruse. Iar teritoriul dintre Nistru şi Prut a fost trecut sub protecţia NATO, de la Summitul Alianţei Nord-Atlantice, din Portugalia, unde a fost prezent şi preşedintele Dmitri Medvedev, care a luat act de declaraţia, în acest sens, a secretarului general al Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic, Anders Fogh Rasmussen. Şi nu a protestat. Nici nu a făcut vreo obiecţie. Pe moment. Sau după revenirea la Moscova. Ceea ce înseamnă, aşa cum am mai scris, că frontiera de facto, a NATO, este deja pe Nistru. Neincluzând Transnistria.
Necesitatea? Citiţi cu atenţie ce semnalează F.S.B., pardon, politologul Kolesnikov: “se apropie evenimentul principal, fiecare dintre jucători tr
