Procurorii DIICOT au descins, marţi, în 35 de locaţii din ţară, fiind ridicate 24 de persoane pentru o fraudă de 300.000 de euro prin skimming, infracţiuni informatice comise în Franţa, Spania, Italia, Columbia, Republica Dominicană, SUA şi Mexic, potrivit Mediafax.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Craiova au făcut 35 de percheziţii domiciliare în localităţile Craiova (20), Bucureşti (cinci), Galaţi (patru), Constanţa-Mangalia (trei), Săcele (1), Timişoara (una), Feteşti (una), în vederea destructurării a două grupuri infracţionale organizate specializate în săvârşirea infracţiunilor de natură informatică (tip skimming).
Învinuiţii sunt cercetaţi în două cauze pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi infracţiuni săvârşite prin intermediul sistemelor şi reţelelor informatice sau de comunicaţii - infracţiuni prevăzute în Legea 365/2002 privind comerţul electronic şi în Legea 161/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice, precizează sursa citată.
Prejudiciul cauzat de membrii grupului este estimat la o sumă de peste 300.000 de euro.
Activitatea infracţională a membrilor acestor două grupări s-a desfăşurat pe teritoriul mai multor state, respectiv România, Franţa, Spania, Italia, Columbia, Republica Dominicană, SUA şi Mexic. La sediul DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova vor fi aduşi cu mandat de aducere un număr de 24 de învinuiţi în vederea audierii. Procurorii DIICOT au descins, marţi, în 35 de locaţii din ţară, fiind ridicate 24 de persoane pentru o fraudă de 300.000 de euro prin skimming, infracţiuni informatice comise în Franţa, Spania, Italia, Columbia, Republica Dominicană, SUA şi Mexic, potrivit Mediafax.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Org