Vizitele oficialilor chinezi in SUA, la fel ca si cele ale oficialilor americani in China, exceleaza prin cea mai binevoitoare curtoazie, cea mai desavarsita eticheta si printr-un incantator exces de complezenta.

Eticheta e totdeauna frumoasa

Primirea presedintelui Hu Jintao, la inceputul acestui an, in America, a fost prilej ca oficialii din ambele tabere sa-si exprime increderea ca "s-au creat bazele unei colaborari chino-americane pe urmatorii 30 de ani".

La recenta sa vizita, de patru zile, in China, vicepresedintele american Joe Biden le-a fluturat chinezilor informatia ca si-a pus nepoata sa invete limba chineza, pentru a da semnalul unei viitoare punti chino-americane, noteaza Project Syndicate.

Este greu de inchipuit o imagine mai idilica si mai curtenitoare intre doua grupuri care lasa impresia ca se respecta, se stimeaza si chiar se iubesc.

Viata insa nu este totdeauna asa cum o arata eticheta si cum se infatiseaza in salonul cu diplomati, experti si fotoreporteri. Singur cu el insusi, adesea fiecare gandeste altfel decat in public.

Ce stie chinezul despre american

China nu ezita sa-si arate muschii, atunci cand priveste spre niste insule ale Japoniei (tara sustinuta de SUA), si nici sa-si lanseze in apele oceanului primul portavion propriu, prezentat, ca din intamplare, chiar in timpul vizitei in China a secretarului de stat pentru Aparare al SUA.

Tot ca din intamplare, un conflict aparut brusc intre doua echipe de baschet, una americana si alta chinezeasca, lasa impresia unui scenariu de mini-razboi, facut anume pentru ca, cine are urechi de auzit, sa auda.

Lasand la o parte eticheta oficialilor, pentru chinezul de rand, SUA sufera de sindromul unei supraputeri vanitoase. Chinezul a fost demult indoctrinat cu ideea ca SUA este un mare tigru de carton,