Guvernul de la Berlin a aprobat proiectul prin extinderea puterilor Fondului European de Stabilitate Financiară. Mai mulţi membri ai Partidului Creştin-Democrat au criticat proiectul.
Câţiva parlamentari ai Partidului Creştin-Democrat (CDU) au ameninţat că vor vota împotriva proiectului, la 29 septembrie. Şansele ca iniţiativa să fie respinsă sunt însă destul de mici. Coaliţia la putere are 330 de locuri din cele 620 ale Bundestagului şi ar fi nevoie de peste 20 de „disidenţi" pentru respingerea proiectului.
Anunţul privind aprobarea proiectului de către guvern a dus la creşterea euro în raport cu dolarul, semn al importanţei pe care investitorii îl acordă intenţiei de extindere a puterilor Fondului European de Stabilitate Financiară (EFSF).
Decizia instanţei supreme
Există temeri că Parlamentul german va dori să aibă un cuvânt important de spus în funcţionarea fondului pentru zona euro. Dacă Bundestagul va impune această condiţie, este posibil ca şi alte state să solicite acelaşi lucru, fapt ce ar complica luarea unor decizii în privinţa salvării statelor aflate în dificultate.
Deocamdată, toată lumea aşteaptă cu interes decizia din 7 septembrie a Curţii Constituţionale de la Karlsruhe privind legalitatea planului de salvare a ţărilor în criză.
Citeşte şi:
Grecia, la mâna justiţiei germane