Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Frica de zbor nu-i ocoleşte pe rugbyşti: Balan a căzut 1.000 m în gol cu avionul

Publicat in Adevarul, miercuri 31 august 2011 ·

Unii au zâmbit, probabil, aflând că unui rugbyst, adică un practicant al unui sport de contact, îi e teamă să zboare cu avionul. Cătălin Fercu, internaţionalul român care a refuzat să plece la Cupa Mondială din Noua Zeelandă, nu este singurul în această situaţie. Dublu campion al Franţei cu Biarritz, participant la Cupa Mondială în 1999 şi 2003, pilierul Petru Balan a trăit o experienţă traumatizantă în 2000.

S-a întâmplat în noiembrie 2000. Socotit a fi unul dintre cei mai valoroşi rugbyşti ai noştri din ultimul deceniu, suceveanul zbura în Italia, pentru meciul pe care România urma să-l dispute cu "Squadra Azzurra". La un moment dat, aeronava a coborât brusc, "căderea în gol" fiind de aproximativ 1.000 de metri. Şi de parcă n-ar fi fost de ajuns, în acele momente, când toţi pasagerii erau îngroziţi, pilotul a ieşit din toaletă... şi a reuşit cu greu să revină în carlingă. Până la urmă, aeronava s-a redresat şi a ajuns cu bine la sol.

Petru Balan a rămas marcat de acea experienţă. De atunci, el vine din Franţa, acasă, la Suceava, cu maşina. Şi pleacă înapoi tot pe patru roţi. Fireşte că pilierul a mai zburat cu avionul... Nu avea ce face, Biarritz, echipa la care a jucat, participând anual la Cupa Europei, echivalentul rugbystic al Ligii Campionilor din fotbal. Cineva care a mers în avion, alături de el, mi-a spus că în timpul călătoriei uriaşul jucător evită să vorbească.

În situaţia lui Cătălin Fercu se mai află Cristian Gaţu, care călătoreşte întotdeauna cu maşina - fiind preşedintele FR de Handbal, el pleacă cu câteva zile înainte atunci când trebuie să ajungă într-o ţară europeană, la o competiţie la care este reprezentată şi România.

În 2008, un fotbalist bolivian de 32 de ani, Raul Gutierez, a decis să se retragă tot din cauză că îi era frică să zboare cu avionul. În contractul cu echipa lui, el avea clauze speciale:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 31 minute
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Reacția Ambasadei SUA la retragerea lui Klaus Iohannis din cursa pentru șefia NATO

Adevarul acum o ora
Ambasada SUA a afirmat, vineri, că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este „un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei”.

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum o ora
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Vasilcoiu: Am fost informat astăzi că organizaţia PSD Dolj mi-a retras sprijinul politic şi că urmează să fiu înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii

News.ro acum 43 minute
Cristian Vasilcoiu a anunţat că a fost informat, vineri, că reprezentanţii organizaţiei PSD Dolj i-au retras sprijinul politic şi urmează să fie înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii. „Prieteni, Ca să nu aflaţi din Monitorul

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 7 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 4 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum o ora
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Diana Șoșoacă își anunță candidatura pentru alegerile prezidențiale: „M-am săturat de mizeria la care am asistat”

Adevarul acum o ora
Ajunsă la Bruxelles alături de Luis Lazarus, grație câștigului de la alegerile europarlamentare, Diana Șoșoacă s-a filmat spunând că „va aduce aici (n.r. în Parlamentul European) toate mizeriile din Parlamentul României” și a dat de înțeles că numel

Reacția Moscovei la intenția Republicii Moldova de a adera la UE: Mulţi cetăţeni moldoveni doresc apropierea de RUSIA

Gandul acum 22 minute
Chișinăul refuză să colaboreze cu Moscova, fapt care nemulțumește un număr mare de locuitori ai Republicii Moldova, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit TASS. Știm că mulți

USR: PSD şi PNL, după ce i-au cocoşat cu taxe pe antreprenori, îi pun să facă şi munca ANAF

Mediafax acum 51 minute
„Guvernul Ciolacu dă o nouă lovitură antreprenorilor prin ordonanţele privind e-Factura şi casele fiscale de marcat, respectiv e-TVA, aprobate în şedinţa de astăzi, fără prea multe dezbateri cu părţile implicate şi fără a ţine cont de semnalele veni

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°