Am revenit pulsând de impresii dintr-o nouă coborâre la rădăcinile mele ardeleneşti. Se află în vest – Arad, Bihor, cu puzderia lor de sate, comune şi orăşele pe unde mi-au călcat paşii prin tinereţile timpurii.

Concluzie fermă: în pofida lamentaţiilor cumva ritualice ce însoţesc orice dialog, oamenii din părţile acelea nu-şi percep defel existenţa răvăşită de criză. Rănile crizei (căderea asistenţei medicale, strâmtorarea veniturilor) păreau clasate în registrul fatalităţilor cu impact moderat spre modest: „Vin toate, una după alta" - îmi spunea un prieten, la un priveghi, sorbind dintr-un păhărel, în timp ce din înălţimi se auzea bâzâitul unei motoparapante.

Vorbim, aşadar, de viaţa la ţară, unde, conform INS, la 1 ianuarie 2010 sălăşluia 44,9% din populaţia României. Nu am reuşit să găsesc date actualizate privind procentele, oficial compromiţătoare, ale celor care trăiesc de pe urmele aşa-numitei agriculturi de subzistenţă sau, mai nou, de semi-subzistenţă, destinate strict autoconsumului.

Dinspre acest tip de agricultură desfăşurată pe suprafeţe mici, dar care reprezintă 38% din totalul terenului arabil, vine însă salvarea, asigurând grâul pentru făină şi hrana pentru animalele din ogradă. Vitală este însă grădina de lângă casă, care acoperă nevoile unei familii, uneori cu prisos ca anul acesta, cu excelentele recolte de prune ce anunţă straşnice producţii de pălincă. Adică, cu indispensabilul adaos de slană, a verificatului antidot pentru anxietăţile de toate soiurile, inclusiv pentru o criză ce pare să-şi fi parcat la oraş cele mai rele manifestări.

Potrivit EUROSTAT, care pune faţă în faţă preţul alimentelor din septembrie 2008 şi februarie 2011, România se află pe locul al doilea în UE, după Ungaria, în topul scumpirilor: legumele - cu 55%, pâinea şi cerealele - cu 11%, carnea - cu 8,7%, fructele, lactatele şi ouăle - cu 12% etc. Reco