Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorin Blejnar, şeful ANAF: Nu verificăm maneliştii, fotbaliştii sau jurnaliștii, ci persoanele care nu-şi plătesc taxele

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 1 septembrie 2011 ·

Departamentul de verificări fiscale nu va controla anumite categorii socio-profesionale, precum maneliştii, fotbaliştii sau ziariştii, ci se vor concentra pe acele persoane care sunt suspecte că nu şi-au plătit taxele la stat, a declarat, astăzi, Sorin Blejnar, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), la o conferinţă de presă. Sursa: VLAD STĂNESCU

"Noi nu vom face o verificare pe o anumită categorie socio-profesională, deci nu o să verificăm manelistul, fotbalistul sau jurnalistul. Noi vom verifica acea categorie de contribuabili la care, din analiza de risc, avem indicii că nu şi-a plătit impozitele şi taxele", a precizat şeful Fiscului.

Potrivit acestuia, departamentul special de control al marilor averi, proaspăt înfiinţat de o lună de zile în cadrul ANAF, îşi va "intra în pâine" abia pe la jumătatea anului viitor.

"Eu cred că un control al averilor mari va fi funcţional undeva în a doua parte a anului 2012. De ce? Pentru că, în 25 mai anul viitor, se va depune Declaraţia 200 la Fisc. Abia după acea depunere a Declaraţiei 200, unde vor fi înscrise multe dintre veniturile anului 2011, vom putea din baza de date să extragem date şi să facem o analiză de risc", a explicat Sorin Blejnar.

Întrebat de presă de ce durează atât de mult, acesta a făcut apel la răbdare. "Metodele indirecte de control au devenit aplicabile începând cu 1 ianuarie 2011. E un lucru bun. Să avem răbdare. 20 de ani de la Revoluţie, până la sfârşitul lui 2010 nu s-a făcut nimic pe acest segment de impunere a persoanelor fizice care nu-şi declară veniturile. Legislaţia nu a prevăzut o asemenea posibilitate", a explicat şeful ANAF.

El a mai precizat că abia la sfârşitul anului 2010 în Codul Fiscal a fost introdusă prevederea conform căreia veniturile a căror sursă nu poate fi probată se impozitează cu 16%.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pedeapsa primită de tânăra care și-a ucis prietena la Mangalia, i-a pus trupul într-un geamantan şi l-a abandonat în parc. Sentința este definitivă

Ziare.com acum 45 minute
Tânăra care şi-a ucis prietena, la Mangalia, i-a pus trupul într-un geamantan şi l-a abandonat în parc a fost condamnată joi, 4 iulie, la 16 ani de închisoare. Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au admis, joi, apelul declarat de mama victimei împo

Guvernul a adoptat HG referitoare la calendarul alegerilor prezidențiale și parlamentare

Ziua Constanta acum 37 minute
Hotărârea de Guvern privind calendarul alegerilor a fost adoptată joi, în şedinţă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin. Astfel, alegerile prezidenţiale vor fi organizare la 24 noiembrie, turul I şi 8 decembrie, turul al

Subiecte și bareme BAC Economie 2024, publicate pe Edu. Ce exerciții s-au dat

HotNews acum 52 minute
Joi a avut loc a treia probă scrisă de la examenul de Bacalaureat 2024. Examenul a început la ora 9:00 și s-a încheiat la ora 12:00. O parte dintre elevi au dat BAC-ul la Economie, fiind proba la alegere a profilului. Ministerul Educației a publica

Ciolacu: Premierul spaniol Pedro Sanchez, prietenul stângii româneşti, va fi sâmbătă la Bucureşti

Mediafax acum 21 minute
Premierul spaniol Pedro Sanchez, prietenul stângii româneşti şi al României, va fi sâmbătă la Bucureşti, anunţă Marcel Ciolacu. PSD organizează conferinţa Internaţionalei Socialiste, secţiunea Europa.

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și-a depus dosarul pentru a deveni cetățean român: „Iubesc această țară”

HotNews acum o ora
Dominic Fritz, reales pe 9 iunie primar al Timișoarei, a anunțat că și-a depus joi dosarul pentru a primi cetățenia română. „Așa arată zâmbetul unui român în devenire. Azi mi-am depus dosarul pentru dobândirea cetățeniei române”, a scris el într-o p

Sute de contestații depuse de elevii botoșăneni după rezultatele de la Evaluarea Națională

Botosani News acum 58 minute
Sute de contestații au fost depuse de elevii botoșăneni după Evaluarea Națională. Potrivit datelor primite de Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, după afișarea rezultatelor inițiale la examenul de Evaluare Națională, la nivelul județului Botoșan

SURSE: Șeful ANAF Giurgiu, vizat de un dosar DNA. Procurorii fac percheziții

G4Media acum o ora
Procurorii DNA fac joi percheziții într-un dosar de corupție în care e vizat șeful ANAF Giurgiu, Mihai Sebe, au declarat pentru G4Media surse judiciare. Oficialul giurgiuvean ar fi suspectat de trafic de influență. Mihai Sebe a fost numit în această

Jill Biden apără cu tărie menţinerea soţului ei în cursa pentru Casa Albă

News.ro acum 43 minute
La începutul anilor 2000, când lui Joe Biden i s-a propus să candideze la Preşedinţie, soţia sa, Jill, s-a opus cu tărie ideii, după cum a povestit chiar ea într-o carte autobiografică, dar acum, două decenii mai târziu, prima-doamnă ţine foarte tar

PSD mobilizează Consiliul Concurenței pentru plafonarea prețurilor la alimentele de bază. O nouă PLATFORMĂ online de verificare, creată pentru români

Gandul acum o ora
PSD a reușit să mobilizeze Consiliul Concurenței pentru a plafona prețurile la alimentele de bază, introducând o nouă platformă online de verificare pentru populație. Această măsură vizează sprijinirea persoanelor cu venituri mici și medii, protejân

VIDEO Ionela și Marius Cozmiuc vor fi purtătorii drapelului României la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Canotorii Ionela (29 de ani) şi Marius Cozmiuc (31 de ani), soţ şi soţie, vor purta drapelul Românei la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, pe 26 iulie, a anunțat Mihai Covaliu, președintele COSR, într-o ceremonie la sediul for

Vremea

București
acum

27°
joi

16°/28°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/34°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/32°
Constanta
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

19°/29°
sâm.

22°/26°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

13°/21°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

25°
joi

14°/25°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/34°