Străbătând Drumul Naţional nr. 7, între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, mai exact în dreptul mănăstirii Cozia, foarte puţini dintre noi observă prezenţa unei porţi pretoriene a unui castru roman reconstituit. Este vorba despre castrul roman de la Arutela.
Istoricul săpăturilor arheologice din zonă începe în anii 1888-1889, când Ministerul Domeniilor a făcut aici excavări pentru captarea unor izvoare termale[1]. Astfel, o serie de săpături arheologice parţiale au avut loc sub direcţia lui Grigore Tocilescu în perioada 1891-1892. Săpăturile au fost reluate însă abia în 1967, cele mai multe merite în cadrul descoperirilor avându-le profesorul doctor Dumitru Tudor.
Castrul făcea parte din „drumul Oltului”, drum cu caracter rutier, dar şi militar, ce străbătea râul de-a lungul următoarelor fortificaţii: Romula-Acidava-Rusidava-Pons Aluti-Buridava-Castra Traiana-Arutela-Praetorium-Pons Vetus-Stenarum; drumul e menţionat şi în documentul medieval Tabula Peutingeriana, care arăta principalele drumuri ale Imperiului Roman. În privinţa numelui, au existat o serie de divergenţe, considerându-se fie că acesta ar veni de la toponimicul Alutus (Olt în lb. lat.), fie ar reprezenta un nume de origine autohtonă (dacic)[2].
O serie de surse, printre care şi numele localităţii, „Castra Traiana”, evidenţiază faptul că acest drum al Oltului a fost construit în timpul împăratului Traian, ca bază logistică pentru cel de-al doilea război dacic[3]. Castrul de la Arutela se pare însă că a fost construit în timpul împăratului Hadrian, fapt dovedit printr-o inscripţie datată în anul 137, care afirmă ridicarea edificiului de către o formaţie de arcaşi sirieni. La Arutela a existat şi o aşezare dacică, care şi-a prelungit existenţa sub stăpânirea romană.
Ce a mai rămas astăzi din tabăra româană
Planul castrului roman se încadrează în tipicul unei tabere roman