Numărul concurenţilor înscrişi la această ediţie este de 59 faţă de 61 din 2009, dar numărul exact al celor intraţi cu adevărat în competiţie îl vom afl a de abia după încheierea primei etape. O anumită dinamică la nivel mondial se refl ectă şi aici, şi acum, în sensul că tinerii artişti proveniţi din Extremul Orient sunt predominanţi din punct de vedere numeric şi în 2011-22, dintre care 13 din Coreea, 7 din Japonia şi 3 din China şi Taiwan. Rusia participă şi ea cu 6 concurenţi în timp ce restul Europei are o repartiţie mozaicată, asemenea multitudinii statelor existente, cu câte 1, 2 sau 3 concurenţi din Polonia (3 – în contextul în care, la ediţia trecută, marele premiu a fost câştigat de reprezentantul acestei ţări), Franţa (3), Italia (3), Germania (2), Ungaria (2) iar Spania, Portugalia, Norvegia (iată un element nou!), Slovenia şi Republica Moldova (1).

Au mai fost confi rmaţi 2 violonişti din Israel, 1 din Canada, 1 din SUA şi 1 din Iran. În ce priveşte participarea României, înregistrăm cu tristeţe doar 3 nume, exceptând pe cei care concurează ca aparţinători la 2 state, respectiv Germania şi Ukraina, acest fenomen fi ind deja cunoscut şi acceptat în regulamentele concursurilor.

Faţă de 2009, ne afl ăm într-o scădere dramatică nu pentru că nu ar exista subiecţi foarte dotaţi care să facă faţă unei asemenea competiţii – concursurile naţionale de interpretare relevă o preocupare constantă în ce priveşte educaţia muzicală şi interesul pentru aceste nobile dar atât de pretenţioase profesiuni – ci pentru că marea majoritate a celor care termină liceul pleacă la studii superioare în alte centre situate mai spre vestul continentului, în ideea de a-şi croi un rost şi de a fi mai respectaţi în perspectiva viitorului mediu şi îndepărtat.

Este tot atât de adevărat că sunt ani în care massa artistică este mai densă sau mai rarefi ată, după caz, şi n