Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Holender: "Succesul internaţional este foarte important”

Publicat in Jurnalul, joi 1 septembrie 2011 ·

Interviu cu Ioan Holender, director artistic al Festivalului Internaţional George Enescu, consilier artistic al Operei Metropolitan din New York, al Spring Festival din Tokio şi al Operei Naţionale din Budapesta, autor al unor emisiuni numite Kultour mit Holender difuzate de televiziunea austriacă, profesor la universităţile din Viena şi din Krems.

Se pare că Ioan Holender este longeviv nu numai în calitatea de director al Operei de Stat din Viena, instituţie pe care a condus-o aproape două decenii, ci şi ca director artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional George Enescu, poziţie pe care o ocupă de aproape un deceniu.

● Pentru Dumneavoastră, cel născut în 1935, Festivalul înseamnă şi amintiri dinainte de a fi în fruntea Festivalului.

● Ioan Holender: Însemnă foarte mult, căci am fost prezent chiar la prima ediţie, în 1958, când mai trăiam în ţară, şi îmi amintesc foarte bine de concertul dirijat de George Georgescu, cu participarea lui Yehudi Menuhin şi a lui David Oistrah cu Dublul concert de Johann Sebastian Bach. Festivalul Enescu a fost pe vremea aceea pentru mine o rază de lumină, o lumânare în bezna ce încet a cuprins toată ţara, a fost o rază de speranţă. Toate cele XIX ediţii de până acum, sub toate regimurile, inclusiv cele ale dictaturii, au fost întotdeauna de o calitate excepţională, ieşită şi astăzi din comunul nivelului calitativ al muzicii din ţara noastră. Este de o importanţă profundă pentru mine personal şi, bineînţeles, şi artistic. A fost, este şi sper că va fi şi în viitor.

● Ioan Holender, de când sunteţi în fruntea Festivalului şi Concursului sunt sigură că aţi avut nişte ţinte. Enumeraţi-le pe cele importante şi spuneţi-mi: le-aţi atins?

● Parţial, dar nu absolut. Ţintele interpretative, ţintele de re-creaţie ale creaţiei nu le atingem niciodată aşa cum dorim, pentru că absolutul nu exi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, despre alegerile prezidenţiale: Pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie

Mediafax acum 53 minute
Alegerile prezidenţiale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie, iar dacă se vrea altceva, trebuie schimbată legislaţia şi cred că e prea târziu, spune preşedintele Klaus Iohannis. El cere român

Preşedintele Klaus Iohannis „Voi prezenta în CSAT poziţia privind candidatura la şefia NATO”

Ziua Constanta acum 22 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că va prezenta joi, în cadrul CSAT, poziţia sa privind candidatura la şefia NATO şi apoi va anunţa şi public decizia luată pe acest subiect. Iohannis a fost întrebat dacă îşi va mai menţine candidatura la şefia

Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, trimis în judecată de DNA. El a obținut un nou mandat pe 9 iunie

Ziare.com acum 2 ore
DNA a anunţat miercuri, 19 iunie, că îl trimite în judecată pe președintele Consiliului Judeţean (CJ) Călăraşi, Vasile Iliuţă (PSD), pentru abuz în serviciu. Iliuţă a fost reales în funcţie, la alegerile din 9 iunie, cu aproape 50% dintre voturile e

Protecția Consumatorilor asigură un serviciu de permanență în perioada minivacanței de Rusalii

Adevarul acum 47 minute
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va activa un serviciu de permanență dedicat consumatorilor, gata să intervină prin măsuri de control în cazul în care apar sesizări sau probleme. În pregătirea pentru minivacanța de Rusali

Trei copii au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus VIDEO

Ziare.com acum 16 minute
Trei copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, sunt cercetaţi de poliţiştii din Neamţ, după ce au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ au anun

Iohannis, despre viitorul instituţiilor europene: Există o distanţă prea mare între alegător şi Bruxelles

Mediafax acum 53 minute
Iohannis a definit Uniunea Europeană drept un proiect de mare succes şi „un proiect de mare viitor dacă gestionăm acest viitor corect, în linie cu aşteptările cetăţenilor europeni şi în aşa fel încât să contăm în ecuaţia mondială”. „Deci ce ar trebu

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Cu Ion Marin, fost jucător și antrenor în „Ștefan cel Mare” și jurnalistul Alexandru Brădescu

Gandul acum 31 minute
Miercuri, 19 iunie, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Invitații moderatorului Cătălin Mureșanu sunt Ion Marin, de cinci ori câșt

Putin şi Kim au semnat un acord de parteneriat strategic

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul nord-coreean Kim Jong Un au semnat miercuri, la Phenian, un acord de parteneriat strategic, relatează agenţiile de presă ruse, conform France Presse, transmite Agerpres. Cu toate acestea, conţinutul documen

UPDATE - Ilfov: Fată de 12 ani din Bragadiru, căutată de poliţişti / A plecat marţi de la o şcoală din Bucureşti către casă, dar nu a ajuns / Fata a fost găsită în Bragadiru

News.ro acum o ora
O fată de 12 ani din Bragadiru este căutată de către poliţişti. Ea a plecat marţi de la o şcoală din Bucureşti către casă, dar nu a ajuns. IPJ Ilfov precizează că fata a fost găsită în Bragadiru şi nu a fost victima vreunei infracţiuni în perioada î

Noam Chomsky a fost externat, după ce zvonurile privind moartea sa au fost negate de soţia sa

News.ro acum o ora
Lingvistul Noam Chomsky, în vârstă de 95 de ani, unul dintre cei mai influenţi intelectuali americani, a fost spitalizat la São Paulo şi îşi continuă "tratamentul" la domiciliu, au anunţat medicii săi, scrie Le Figaro. "Pacientul Avran Noam Chomsky

Vremea

București
acum

33°
mie.

22°/35°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

32°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
mie.

17°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°