Având deja experienţă în ceea ce priveşte monitorizarea activităţii parlamentare, Institutul pentru Politici Publice a făcut public un nou raport al activităţii parlamentare pe prima jumătate a acestui an. Datele sintetizate demonstrează că metehnele vechi ale unor parlamentari au rămas aceleaşi şi în 2011. Parlamentarii timişeni apar nominalizaţi în poziţii fruntaşe în clasamentele “aşa da” sau “aşa nu.” Astfel, dacă judeţul are parlamentari de top în ceea ce priveşte prezenţa la şedinţe, are şi senatori sau deputaţi cu cel mai mic procent de iniţiative legislative adoptate.
Anomalii legislative
Analizând activitatea legislativă la nivelul Parlamentului, raportorii I.P.P. spun că vechile carenţe şi deficienţe remarcate în rapoartele anterioare se menţin. Din nou este remarcat numărul mare de propuneri legislative neconcretizate, care doar aglomerează inutil activitatea camerelor parlamentare, majoritatea fiind “paralele cu realitatea”.
Din acest punct de vedere, reprezentanţii Institutului de Politici Publice susţin că numărul de proiecte de legi iniţiate nu mai reprezintă un indicator relevant al eficienţei unui parlamentar, mai ales că multe proiecte de legi sunt semnate la comun de zeci de deputaţi şi senatori.“Şi în legislaturile trecute aveam parlamentarii peremişti care veneau cu sute de iniţiative legislative, dintre care doar o foarte mică parte deveneau legi. Aceeaşi problemă o întâlnim şi azi şi, de aceea, numărul de proiecte de lege iniţiate nu mai spune mare lucru despre calitatea unui parlamentar”, ne-a declarat Raluca Mihai, asistent de programe al I.P.P.
În acest sens, I.P.P. a realizat topuri ale parlamentarilor cu cele mai multe propuneri legislative iniţiate faţă de cele devenite legi. Pe locul doi în acest clasament îl regăsim pe deputatul P.D.-L. de Timiş Marius Dugulescu, cu 42 de in