Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine are de incasat bani din contracte incheiate cu asiguratorul intrat in faliment, Delta Addendum Asigurari, sa solicite Fondului de Garantare/Peste 61.000 de lei platiti pana acum

Publicat in HotNews, joi 1 septembrie 2011 ·

Persoanele care au de incasat sume in temeiul contractelor de asigurare incheiate cu Delta Addendum Asigurari Generale, companie de asigurari in faliment, se pot adresa Fondului de Garantare, care a inceput deja sa efectueze plati incepand cu data de 15 august 2011, a anuntat joi Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA). La inceputul acestei saptamani au inceput platile pentru cererile de plata primite, achitandu-se pana acum 61.631 de lei pentru 31 de dosare de dauna nechitate de catre acest asigurator pentru care CSA a deschis procedura de faliment la inceputul acestui an.

Fondul de Garantare are temeiul legal sa efectueze aceste plati incepand din data de 15 august 2011, data la care hotararea instantei judecatoresti de deschidere a procedurii insolventei la societatea mentionata, pronuntata ca urmare a cererii formulate de CSA in data de 4 februarie 2011, a ramas irevocabila.

Conform prevederilor Legii nr.503/2004 privind redresarea financiara si falimentul societatilor de asigurare, Departamentul Fond de Garantare din cadrul CSA a facut demersuri pentru a prelua dosarele de dauna deschise la societate, precum si evidentele tehnico-operative si contabile aferente acestor dosare.

Pana in prezent, Fondul a preluat pana in prezent 565 de dosare de dauna. Acestea au fost preluate in doua transe, de la lichidatorul desemnat de societate in procedura de lichidare voluntara si, respectiv, de la lichidatorul judiciar desemnat de instanta, iar valoarea lor totala depaseste 1,41 milioane lei.

In urma analizei datelor preluate, precum si a cererilor de plata deja primite, in data de 24 august 2011, Fondul de Garantare a publicat lista potentialilor creditori de asigurari in ziarul Romania Libera si pe site-ul propriu, www.csa-fga.ro

"(...) potrivit procedurii reglementate de legislatia specifica asigurarilor, toate

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 20 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 3 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO american din domeniul tehnologiei, suspendat după un concert Coldplay

Mediafax acum 20 minute
Când fețele lor celor doi apar pe ecranul gigant bărbatul și femeia se feresc brusc și se ascund de cameră. Pe internet s-au răspândit apoi informații conform cărora ambii sunt directori la compania Astronomer și zvonuri privind o aventură, stârnite

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°