Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lista drumurilor care vor fi finalizate până în decembrie. Cât costă proiectele

Publicat in Ziua Constanta, vineri 2 septembrie 2011 ·

În acest an ar urma să fie finalizate 88 de proiecte cu o valoare totală de 20,26 miliarde lei (4,7 miliarde euro), alocaţiile prevăzute strict pentru 2011 totalizând 3,11 miliarde lei (0,7 miliarde euro). Potrivit http://www.mediafax.ro/, Ministerul Transporturilor a publicat pe site-ul propriu proiectele de investiţii care au termen de finalizare acest an, precum şi pe cele cu termen de finalizare după 31 decembrie 2011.

De asemenea, ministerul a afişat şi proiectele de infrastructură care au fost demarate după 31 august 2011.

Astfel, în acest an ar urma să fie finalizate proiecte cu o valoare totală de 20,26 miliarde lei (4,7 miliarde euro), alocaţiile prevăzute strict pentru 2011 totalizând 3,11 miliarde lei (0,7 miliarde euro). În total sunt 88 de proiecte în domeniul rutier, feroviar, aviaţie civilă, naval, precum şi în reţeaua de sănătate a Ministerului Transporturilor. La fiecare proiect este prezentată şi porţiunea ce urmează a fi finalizată până în decembrie acest an, notează http://www.mediafax.ro/.

Sursele de finanţare provin de la bugetul de stat, din fonduri nerambursabile şi fonduri rambursabile.

Proiecte pentru care se alocă bani de la bugetul de stat

De la bugetul de stat vor fi prevăzuţi în total 13,28 miliarde lei, din care numai în acest an - 1,2 miliarde lei pentru 56 de proiecte.

Printre aceste proiecte se numără tronsonul până la Ploieşti din autostrada Bucureşti-Braşov, centura rutieră de Nord a Bucureştiului, varianta ocolitoare a municipiului Cluj, dar şi 11 proiecte de reparaţii capitale de drumuri şi poduri.

Citeşte mai multe despre proiectele care vor fi finalizate până în decembrie pe http://www.gandul.info/.

În acest an ar urma să fie finalizate 88 de proiecte cu o valoare totală de 20,26 miliarde lei (4,7 miliarde euro), alocaţiile prevăzute strict pentru 2011 totalizând 3,11 miliar

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ilfov: Fată de 12 ani din Bragadiru, căutată de poliţişti / A plecat marţi de la o şcoală din Bucureşti către casă, dar nu a ajuns / Fata a fost găsită în Bragadiru

News.ro acum 18 minute
O fată de 12 ani din Bragadiru este căutată de către poliţişti. Ea a plecat marţi de la o şcoală din Bucureşti către casă, dar nu a ajuns. IPJ Ilfov precizează că fata a fost găsită în Bragadiru şi nu a fost victima vreunei infracţiuni în perioada î

Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, trimis în judecată de DNA. El a obținut un nou mandat pe 9 iunie

Ziare.com acum 41 minute
DNA a anunţat miercuri, 19 iunie, că îl trimite în judecată pe președintele Consiliului Judeţean (CJ) Călăraşi, Vasile Iliuţă (PSD), pentru abuz în serviciu. Iliuţă a fost reales în funcţie, la alegerile din 9 iunie, cu aproape 50% dintre voturile e

Coduri galben şi portocaliu de caniculă în România. Temperaturi de până la 37 de grade şi nopţi tropicale

Mediafax acum o ora
Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată ţara. În nordul Crişanei, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei şi Dobrogea continentală, temperaturile maxime se vor situa în general între 32 şi 35 de

Putin şi Kim au semnat un acord de parteneriat strategic

G4Media acum 32 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul nord-coreean Kim Jong Un au semnat miercuri, la Phenian, un acord de parteneriat strategic, relatează agenţiile de presă ruse, conform France Presse, transmite Agerpres. Cu toate acestea, conţinutul documen

UPDATE - Ciucă, întrebat ce se întâmplă cu data alegerilor prezidenţiale: Ce trebuie / Problema candidatului comun cred că a ieşit din raza de interes a amândurora

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, miercuri, că data alegerilor prezidenţiale va fi stabilită în funcţie de ceea ce vor românii. Liberalii vor ca alegerile să aibă loc în decembrie, în timp ce social-democraţii preferă ca scrutinul să aibă

România preia comanda unei grupări navale NATO până la finalul anului. Unde își desfășoară misiunea

Ziare.com acum o ora
România va prelua până la finalul anului comanda unei grupări navale NATO. Pentru a doua oară în patru ani, comanda SNMCMG-2 va fi preluată de Forţele Navale Române, au anunțat acestea miercuri, 19 iunie. Misiunea desfășurată vizează lupta contra mi

Familie din Cluj-Napoca, găsită moartă lângă piscina gonflabilă / Fiul de 42 de ani şi părinţii erau în costume de baie / Se pare că este vorba despre o improvizaţie electrică

News.ro acum 3 ore
O familie formată din trei persoane, fiul de 42 de ani şi părinţii, care locuiau în Colonia Sopor, judeţul Cluj, a fost găsită moartă lângă piscina gonflabilă din curte. Potrivit gazetadecluj.ro, cele trei persoane, îmbrăcate în costume de baie, au

Studiu: Românii sunt tot mai interesaţi să cumpere o locuinţă

Mediafax acum 2 ore
Intenţia de a cumpăra o locuinţă în următoarele 12 luni este aproape de nivelurile din perioada 2006-2008, conform unei analize recente Colliers bazată pe datele Eurostat pentru piaţa imobiliară din România. Aceasta arată o revenire semnificativă a

Andrei Pitiș vine la Update GO4IT #2. Podcastul apare miercuri, 19 iunie, ora 12:00, pe YouTube Go4itro

Gandul acum o ora
Andrei Pitiș vine la episodul doi al podcastului „Update Go4it”. Emisiunea apare miercuri, 19 iunie, ora 12:00, pe YouTube Go4itro. Andrei Pitiș este unul dintre cei mai cunoscuți oameni din sectorul IT local. De asemenea, el este un antreprenor de

Motociclism: Accident teribil la Honda Junior Cup, în Brazilia. Un pilot în vârstă de doar nouă ani a murit

News.ro acum 3 ore
Un pilot argentinian de motociclism, în vârstă de doar nouă ani, a murit după ce a suferit răni grave într-un accident în timpul unei sesiuni de antrenament la o competiţie de juniori din Brazilia, relatează BBC. Lorenzo Somaschini concura vineri în

Vremea

București
acum

32°
mie.

22°/35°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

29°
mie.

17°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

33°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°