Beijing-ul este împărţit în două oraşe. Unul al oamenilor puternici şi cu bani. Oameni cărora nu le pasă cine sunt vecinii lor, nu au încredere în nimeni. Celălalt oraş este unul al oamenilor disperaţi. Oameni care nu visează să îşi cumpere vreodată o casă. Ei provin din sate sărace unde nu există curent electric sau hârtie igienică. Beijing-ul este un coşmar, aşa descrie Ai Weiwei, un militant pentru drepturile omului, capitala Chinei.
Weiwei, de profesie artist, mărturiseşte într-un articol de opinie din Newsweek că nu are niciun loc favorit în Beijing. „Îmi pare rău să spun că nu am niciun loc preferat în Beijing. Nu am intenţia de a vizita nimic în oraş. Locurile sunt atât de simple. Nu vrei să te uiţi la un trecător pentru că ştii exact ce e în mintea lui. Niciun fel de curiozitate. Şi nimeni nu se va contrazice cu tine", spune Ai Weiwei.
În fiecare an, milioane de oameni vin la Beijing pentru a construi poduri, drumuri şi case. Ei sunt sclavii de la Beijing. Aceşti oameni trăiesc înghesuiţi în structuri ilegale, pe care autorităţile le distrug pe măsură ce oraşul se extinde. Şcolilele pentru imigranţi sunt închise, iar medicii din spitale refuză să trateze muncitorii sărăci. „În Beijing, vei vedea spitale în care pacienţii sunt pansaţi şi trataţi, iar când medicii află că nu au bani ca să plătească, le scot pansamentele. Este un oraş al violenţei", scrie Weiwei.
Din păcate, aceşti „sclavi" nu pot avea încredere nici măcar în sistemul judiciar, aşa că nu pot apela la nimeni pentru ajutor. „Cel mai rău lucru este că în Beijing nu poţi avea încredere în sistemul judiciar. Fără încredere, nu te poţi identifica cu nimic, nu te vezi ca parte a oraşului", susţine Weiwei.
În ceea ce priveşte lucrurile bune din capitala Chinei, artistul nu reuşeşte să identifice decât două: „Familiile încă dau naştere la copii şi există câteva parcuri frumoase".