Toată viaţa am fost fascinat de poveşti şi basme. Aşa că m-am gândit să pun pe hârtie şi istoria apusă a unui cartier comunist, născut din planuri cincinale.

De micro 14 a auzit mai toată lumea dar goana după galbeni i-a subţiat în ultimii 20 de ani legendele şoptite seara pe băncile pitite printre ramuri de plop.

Au dispărut şi povestitorii cu har ai lunii august, iar locul lor a fost luat doar de drojdierii cu spirit de competiţie. Aşa că musai trebuie să spun ce-a fost odată, o poveste din luna lui gustar.

A fost odată ca niciodată un loc cu mulţi copii născuţi după decret. Se iubeau ca fraţii şi se jucau printre bălăriile din curţile blocurilor fără teamă de maşini. Trăiau fără grija net-ului sau a televiziunii prin cablu.

Poliţia nu-i vizita niciodată şi nici nu organiza pânde pe timp de noapte. De primar nu auzea mai nimeni iar când venea basculanta cu nisip la locul de joacă era o adevărată sărbătoare.

Sâmbăta era aşteptată cu sufletul la gură de hoarde de copii care dădeau adunarea la gala desenului animat. Apoi urma ora de îngheţată, anunţată de pândarii care urmăreau maşina de la Fabrica de Lapte.

După masă se pregăteau pentru recepţia de seară, la joaca de-a pititelea, la care obligatoriu participa toată lumea. Distracţia de seară era întreruptă doar când venea apa caldă, când ţipetele isterice se auzeau în tot cartierul.

La finele lui august, copiii se adunau după lungile peregrinări din vacanţa de vară. Povesteau care mai de care şi îşi făceau planuri cum să biruiască noul an şcolar. Bicicletele roiau prin parcări iar proviziile de cretă pentru şotron erau completate cu cărămizile împrumutate din şantierele care tronau pe lângă şcoala generală.

La rândul lui, cartierul era împărţit după zone de influenţă ale aşa ziselor şcoli de fotbal. Că am uitat să vă spun, jocul cu mingea e