Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Oltean despre alegeri: PSD să viseze. Au visat, visează şi dimineaţă le-o tragem

Publicat in Antena 3, sâmbătă 3 septembrie 2011 ·

Ioan Oltean a adăugat şi că PSD nu are decât să viseze la câştigarea alegerilor şi a adăugat că „a mai fost unul care a visat bine, de seara până dimineaţa", conform Mediafax.

„Lăsaţi-i să se simtă bine, să viseze. Am mai cunoscut unul care a visat bine, de seara până dimineaţă. Atât a visat bine”, a declarat Oltean, în hohotele de râs ale publicului.

„Au visat, visează şi dimineaţă le-o tragem. Vise plăcute USL-ului, că-i trezim noi la realiatate”, a conchis liderul PDL.

PDL nici nu se dizolvă şi nici nu se află în ilegalitate, a declarat sâmbătă, pentru Agerpres, Ioan Oltean, secretar general al PDL. Acesta a adăugat că în partid există totuşi discuţii despre schimbarea culorii şi a denumirii actuale.

„PDL nici nu se dizolvă şi nici nu va fi radiat. Am depus documentaţia pentru înregistrarea la Registrul partidelor politice din cadrul Tribunalului Bucureşti. E adevărat, cu întârziere, depăşind termenul de recomandare de 30 de zile, dar am depus-o”, a adăugat Oltean.

„Aşteptăm soluţia tribunalului şi vă asigur că nu poate fi decât una pozitivă şi că Partidul Democrat Liberal îşi continuă cursa politică şi electorală pentru anul viitor”, a declarat secretarul general al PDL.

Acesta a recunoscut şi că există discuţii pentru schimbarea denumirii şi a siglei partidului. „Noi studiem la această oră mai multe variante care vizează o nouă branduire a partidului, cu siglă, cu nume”.

Democrat liberalul a adăugat că o astfel de schimbare, dacă va avea loc, se va produce înainte de alegeri. „Dacă o facem, o facem înainte de alegeri. Sensul este de a fi prezenţi într-o nouă formulă pentru alegerile viitoare şi nicidecum pentru anii 2013-2014 în mod special.

Ioan Oltean a adăugat şi că PSD nu are decât să viseze la câştigarea alegerilor şi a adăugat că „a mai fost u

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Ce a făcut Lionel Messi în seara în care Real Madrid a câștigat Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 35 minute
(36 de ani), vechiul rival al lui Real Madrid în perioada în care evolua pentru Barcelona, a mai stabilit un record la Inter Miami. Acest lucru s-a întâmplat chiar .

Autobuz implicat într-un accident la Maramureş. Mai multe persoane au ajuns la spital

Mediafax acum 57 minute
În accidentul care s-a produs duminică, pe DN 18, în localitatea Tăuţii de Sus, din judeţul Maramureş, au fost implicate un autoturism şi un autobuz. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că sunt şase victime, un

Arabia Saudită va vinde acţiuni Aramco de 13,1 miliarde de dolari, testând interesul investitorilor internaţionali

HotNews acum 39 minute
Arabia Saudită şi bancherii săi vor începe duminică să primească comenzi pentru acţiuni în valoare de până la 13,1 miliarde de dolari la gigantul său energetic Aramco, într-un test major al interesului investitorilor internaţionali, potrivit News.ro

Stormy Daniels, după verdictul în cazul lui Donald Trump: Cred că ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunităţii

HotNews acum 2 ore
Vedeta de filme pentru adulţi Stormy Daniels spune că Donald Trump, găsit vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către starleta porno, ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunită

Italia se roagă pentru Patrizia, Bianca şi Cristian: Speranţele ca tinerii de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, sunt tot mai mici

HotNews acum 3 ore
Speranţele ca trei tineri de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă, sunt tot mai mici, anunţă presa italiană, citat[ de News.ro. Râul Natisone din regiunea VenetoFoto: HotNews.r

Rusia relaxează condiţiile privind vânzările de valută ale exportatorilor, pentru contractele în ruble

News.ro acum 2 ore
Guvernul rus a relaxat condiţiile privind vânzările obligatorii de valută străină ale exportatorilor, dacă mai mult de jumătate din valoarea contractelor lor este plătită în ruble, potrivit modificărilor aduse unui decret guvernamental, transmite Re

Sonda lansată de China la începutul lunii mai a asenelizat pe partea îndepărtată a Lunii

News.ro acum 3 ore
O sondă lansată de China la începutul lunii mai a aselenizat pe partea îndepărtată a Lunii pentru a colecta mostre, marcând un pas înainte în ambiţiosul program al ţării, a anunţat, duminică, agenţia China Nouă, citată de AFP. Sonda Chang'e 6, care

Un acţionar al Tesla îl dă în judecată pe Elon Musk pentru presupuse tranzacţii privilegiate cu acţiuni, de 7,5 miliarde de dolari

HotNews acum 2 ore
Un acţionar al Tesla a intentat joi un proces în care îl acuză pe CEO-ul Elon Musk de tranzacţii privilegiate, când a vândut acţiuni al producătorului de maşini electrice de peste 7,5 miliarde de dolari, la sfârşitul anului 2022, declarând că antrep

Premieră: China anunţă că nava sa a ajuns pe partea întunecată a Lunii

Mediafax acum 3 ore
Chang'e 6 a aselenizat în bazinul Polul Sud-Aitken, duminică dimineaţa, la ora 06.23, ora Beijingului (22.23 GMT sâmbătă), a anunţat Administraţia Spaţială Naţională din China (CNSA), potrivit BBC. Lansată pe 3 mai, misiunea îşi propune să colecteze

Alegeri în India: Narendra Modi, aproape să obţină un al treilea mandat de premier

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul indian Narendra Modi este pe cale să fie reales pentru un al treilea mandat consecutiv în fruntea ţării, după ce sâmbătă s-au încheiat şase săptămâni de alegeri generale, relatează AFP. Rezultatele scrutinului, cel mai mare din istori

Vremea

București
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

27°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/30°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

24°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°