Ministerul german de Interne nu intenţionează să îşi schimbe opinia şi să susţină aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, informează NewsIn.
"În prezent, Sofia şi Bucureştiul nu sunt încă pregătite să adere la Acordul Schengen", a declarat ministrul german de interne Hans-Peter Friedrich, citat de Sofia News Agency.
"Nu suntem entuziaşti şi, ţinând cont de rapoartele relativ negative privind cele două ţări, ne îndoim în continuare de oportunitatea unui astfel de pas", a precizat reprezentantul Ministerului german de Interne, Jens Teschke.
Potrivit lui Teschke, Friedrich intenţionează să discute această chestiune mai amănunţit cu omologii săi din Franţa şi Olanda, două state membre UE care s-au opus dechis includerii României şi Bulgariei în spaţiul Schengen.
Cele două ţări urmau să fie incluse în spaţiul comun în primăvara lui 2011, dar aderarea lor a fost amânată pe termen nedeterminat după ce Germania, Franţa, Olanda şi alţi membri s-au opus. Dosarul va fi analizat din nou în toamnă.
Principalele argumente invocate pentru decizia de blocare sunt legate de corupţia şi crima organizată din cele două ţări, nu de îndeplinirea criteriile tehnice propriuzise, încheie Sofia News Agency.
Aderarea României şi Bulgariei la Schengen ar fi fost o chestiune de rutină în urmă cu câţiva ani, dar în prezent UE se confruntă cu un val de conservatorism, alimentat de criză, teama de noi imigranţi din Africa şi naţionalismul ce ia amploare în ţări membre, afirmă experţi citaţi de New York Times.
Atât Bulgaria, cât şi România, au fost primite cu braţele deschise în UE în 2007, în pofida problemelor legate de crima organizată, corupţie şi sistemul judiciar ineficient. Blocul european acordă, însă, în prezent mai multă atenţie acestor chestiuni, scrie cotidianul american.
"Este bine să ai un instrument care să verifice dacă